Fotbalul bistrițean a fost reprezentat în weekend-ul trecut la Napoca Junior Cup, categoria U13, de către juniorii D- 2003 ai Gloriei. Competiția pentru această categorie de vârstă a reunit 16 echipe, repartizate în câte 4 grupe.
Gloria a câștigat detașat grupa B, prin victoriile cu Primavera Satu-Mare ( 1-0 ), Transil Târgu-Mures (7-0 ) și Viitorul Cluj ( 2-0 ), în derby-ul grupei. Sferturile de finală au programat jocul cu Plimob Sighet și a rezultat o partidă cu " ambiții de oameni mari ", cu multe durități din partea maramureșenilor, la care, din păcate ," personajul cu fluierul în gură " n-a făcut mai nimic pentru a rezulta o partidă de fotbal și nu de K1. Penalty-ul refuzat, eliminarea antrenorului si a 2 jucători ai Gloriei ajunși în atenția medicilor pentru îngrijiri, exprimă cel mai bine imaginea horror care a rezultat după acest joc…..scor final 1-2 și bistrițenii au ieșit din cursa pentru primele 4 locuri , fiind nevoiți să joace pentru 5-8, unde au învins ASA Tg. Mureș ( 7-0 ) și din nou Primavera Satu Mare (1-0 ).
Elevii lui Valer Săsărman și-au atins obiectivul propus pentru acest turneu, respectiv, ocuparea unui loc în primele 5 clasate , prestarea unui joc bun (reușind în 8 partide să marcheze 19 goluri și să primească doar 2) și mai ales obținerea de experiență pentru următoarele competiții amicale și oficiale care urmează în toamnă.
Competiția la categoria U13 a fost câștigată de către gazdele de la CFR Cluj, care au învins în finala mare pe cei de la Plimob Sighet cu scorul de 3-1, iar în finala mică FCM Baia-Mare a câștigat în fața Viitorului Arad cu scorul de 3-0
Atacantul Gloriei, Daniel Ghiță, a fost declarat golgeter, datorita celor 12 goluri marcate.
Gloria 2003 Dragu, A.Găurean, D.Pop, T.Domide, A.Șerbănescu, S.Moldovan, A.Musceleanu, R.Sulici, A.Torok, S.Banc, D.Ghiță, A.Ghiță, V.Mureșan
| 609 vizualizări
Ultimele comentarii