Gloria 2002 a câștigat „Trofeul campionilor”

Gloria 2002 a câștigat ediția inaugurală a"Trofeului campionilor", competiție organizată de CS Luceafărul Cluj-Napoca în parteneriat cu compania Sport Box.

Din grupa Gloriei a mai facut parte Școala de fotbal "Gică Retevoescu", pe care a învins-o cu 8-1, Il Calcio Satu-Mare (scor 5-3) și Viitorul Gherla, practic derbyul grupei, joc câștigat cu 2-1, înca din prima repriză.

Astfel Gloria 2002 a câștigat grupa B și a jucat cu locul 2 din cealaltă grupă A ,CSS Reghin, rezultând  un joc spectaculos, victoria survenind dupa că "PITICII" Gloriei  au întors rezultatul de la 1-2 ; scor final 3-2 și drumul spre finală era deschis.

În ultimul act al competiției, Gloria 2002 și-a întâlnit "prietena" din grupă, Viitorul Gherla (care a spulberat cu 6-1 în semifinala a doua cealaltă reprezentantă  a Bistriței, respectiv LPS), rezultând un joc încins din toate punctele de vedere, orgoliul și miza jocului determinându-i pe cei de la Gherla să înceapă tare, însă jucătorii Gloriei au așezat jocul, au marcat când a trebuit și apoi au reușit să conserve rezultatul: 2-0 ( ambele Ciprian Timiș ) și trofeul ia calea Bistriței. În finala mică, LPS Bistrița a pierdut locul 3 în favoarea celor de la CSS Reghin, scor 0-1.
 
Gloria 2002 a dat și golgeterul competiției la această categorie de vârstă, Ciprian Timiș, acesta fiind marcatorul a 12 goluri.
 
Lotul care a făcut deplasarea: Ovidiu Senocico, Ionuț Mihaiu, Andrei Suciu, Alex Doboș, Cristian Mihali,Ciprian Timiș, Dragoș Iliuță, Rareș Feherdi, Alex M.Șerbănescu, Denis Cotoc, Marian Dodea.
Antrenor: Ioan Nicolae

 

sportulbistritean.ro






 | 305 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *