Un gimnast care urmează să fie legitimat la Bistrița cere, public, demisia antrenorul lotului național!

Are 27 de ani și va fi transferat în următoarele zile de la Arad la Bistrița. Se numește Adelin Kotrong și a ales orașul nostru pentru că și-a făcut junioratul aici, fiind component al centrului olimpic de juniori și absolvent al Liceului cu Program Sportiv.

Are în palmares un titlu de vicecampion european de juniori în 2010, e medaliat cu bronz alături de echipa României la Festivalul Olimpic al Tineretului European în 2009 şi e multiplu campion naţional la diferite categorii de vârstă. Anul trecut a fost vicecampion național la sărituri, dar a fost înlăturat din lotul național după rezultatele slabe ale gimnasticii masculine din ultimul timp.

Supărat pe antrenorul coordonator al lotului național, Marius Urzică, gimnastul a făcut ieri câteva declarații dure în presa națională.

Kotrong susţine că este nedreptăţit de Marius Urzică pe care îl acuză că face selecţia la lotul naţional „pe relaţii şi prietenii”.

Puţini au curajul să vorbească despre aceste lucruri. Însă eu cred că Marius Urzică ar trebui demis de la conducerea lotului de gimnastică. România are cea mai proastă clasare din istoria gimnasticii noastre masculine la Mondiale. Eu nu am nimic cu persoana Marius Urzică. A fost un foarte bun gimnast, jos pălăria. Dar rezultatele ca sportiv nu garantează că el este şi un coordonator bun, un manager bun, un antrenor bun.

Trebuie să demonstrezi şi în antrenorat, iar el nu a demonstrat până acum, nu a scos niciun campion. El mi-a făcut multe nedreptăţi. Au fost decizii ale antrenorului care m-au dezavantajat. De exemplu, înainte cu trei zile de Campionatele Europene de anul trecut m-a scos din pregătire şi din lot fără să-mi dea nicio explicaţie, nimic. După Campionatele Naţionale, înainte de Campionatele Mondialele de la Stuttgart, m-a scos din pregătire două săptămâni şi m-a trecut pe elemente.

Iar apoi, cu trei zile înainte, mi-a zis că trebuie să fac verificare. Deci eu după ce am făcut numai elemente m-a pus să fac direct exerciţii la şase aparate. Iar în condiţiile astea există un risc de accidentare foarte mare. Bine că nu m-am accidentat şi chiar am mers bine la verificare”, a spus gimnastul.

Rezultatele mele vorbesc. Sunt sportivi care nu m-au învins niciodată la niciun concurs şi cu toate astea sunt în lotul lui. Acum lotul olimpic este descentralizat, adică toţi sportivii au fost trimişi să se antreneze la cluburile de care aparţin. Dar cu toate astea sunt sportivi care se antrenează la lotul naţional. Sunt în acest lot pe relaţii şi prietenii. Adică doar pentru că Marius Urzică se înţelege bine cu sportivii respectivi. Pentru că eu altfel nu înţeleg, mie nu mi-a dat niciodată nicio explicaţi”,a mai declarat Kotrong, printre altele, pentru agerpres.ro.

În replică, Urzică a precizt că Adelin Kotrong nu are calitatea de a-i cere lui demisia din funcţie.

El ar trebui să se abţină, pentru că nu se află într-o calitate în care poate să-şi dea cu părerea dacă eu ar trebui să fiu demis sau nu. Mai întâi să vadă care au fost cauzele rezultatelor de anul trecut (n.r. – de la Campionatele Mondiale de la Stuttgart), adică multe probleme de sănătate, şi care sunt problemele reale ale gimnasticii masculine româneşti„, a spus Urzică.

Acesta a explicat că Adelin Kotrong nu face parte din lotul naţional pentru că nu corespunde din punct de vedere al pregătirii.

În primul rând nimic nu-l împiedică să facă gimnastică în continuare. El a fost exclus din lotul naţional pentru că nu a mai corespuns conform pregătirii. De asta el nu s-a aflat nici în lotul pentru Campionatele Europene şi nici în cel pentru Campionatele Mondiale. Echipa s-a făcut în urma unor discuţii, chiar dacă eu sunt antrenor coordonator. Deci au fost discuţii cu întreg staff-ul tehnic şi s-a luat decizia cea mai bună pentru a forma o echipă care să fie competitivă la aceste concursuri. Nimeni niciodată nu va dori răul gimnasticii masculine româneşti.

„În momentul de faţă există un lot naţional format din 5 sportivi, unii dintre ei se antrenează la Bucureşti, unii la Bistriţa şi unul la Reşiţa. Dar nimeni nu-l opreşte pe Kotrong să facă performanţă şi să dovedească tuturor că are valoare. Ar fi trebui să fiu nebun să fac aşa ceva, pentru că nu am luat singur decizii şi nici nu am dat singur note. Să confirme şi nimeni nu-l va înlătura.

 Am auzit discuţii de-ale lui că de ce trebuie să facă el 6 aparate… dar este un sport de echipă şi el trebuie să se conformeze şi să ajute echipa. Dacă ar fi Marian Drăgulescu, da, ar avea dreptul să spună mai multe. Pentru că da, Marian Drăgulescu face doar sărituri şi sol, dar el când merge la concursurile internaţionale ia medalii. Când Adelin Kotrong va lua medalii la Europene sau Mondiale va avea şi el dreptul să vorbească şi să ceară să facă mai puţine aparate. Deocamdată el trebuie să ajute echipa pentru că asta este cel mai important.

„Spune că e vicecampion naţional la sărituri? Dar l-a întrebat cineva cum este el vicecampion? Cu a doua săritură grămadă? Asta a fost pentru că nu am avut la momentul Naţionalelor sportivi competenţi în afară de Marian Drăgulescu. Deci el a venit pe locul 2 cu a doua săritură ratată. Asta îi dă dreptul să vorbească? Păi ar trebui să-i fie ruşine. Cu a doua săritură ratată la Campionatele Europene sau Mondiale nici nu te regăseşti pe listă… eşti în afară… deci astea sunt aberaţiile lui cu faptul că e vicecampion. Eşti, dar cum? Confirmă mai departe, pentru că mie locul 2 la acel concurs nu îmi spune nimic”, a explicat multiplul medaliat olimpic, mondial şi european” a adăugat tehnicianul.

Sportulbistritean.ro l-a contactat pe antrenorul coordonator al gimnaștilor bistrițeni, Augustin Pop, cerându-i părerea pe acest subiect.

Adevărul e, ca întotdeauna, la mijloc. Adelin și-a spus părerea. E un gimnast important, care mai are multe de spus în acest sport, de aceea l-am și adus la Bistrița. Îl știm de când a fost junior aici la noi și credem că e un sportiv valoros. Poate că nu trebuia îndepărtat din lotul național dar asta este decizia lui Marius Urzică, el și-o asumă. Păcat că apar astfel de neînțelegeri, din care gimnastica are de suferit”, spune Augustin Pop.

 | 3.278 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *