– Gloria a pierdut alte puncte în ultimul minut, după cele în fața Stelei. La Constanța, bistrițenii au luat foarte ușor golul înfrângerii, tot pe centrul apărării, ca și multe altele din acest sezon
Gloria a pierdut ușor la Constanța, după ce a deschis scorul în primele minute, prin Hora. Echipa lui Sabău, cu câteva mâini moarte în teren, a fost egalată de Rusmir, care a intrat ca prin brânză în apărarea bistrițeană. După pauză, Gloria părea că rezistă presiunii gazdelor, dar a cedat în ultimul minut. Golul a picat tot pe centrul apărării, acolo unde Mureșan s-a făcut din nou de râs, iar Frăsinescu i-a ținut isonul. Înfrângerea poate fi pusă și pe seama ghinionului, dar ar trebui luate în seamă și găurile negre din apărarea lui Sabău, una dintre cele mai slabe din ultimii ani.
Prea ușor am primit atât primul gol, cât și pe al doilea. Facem și noi ce putem. Nu toți jucătorii sunt făcuți pentru performanță, iar la mine cine nu se antrenează nu rămâne la echipă. La unii dintre jucători m-a dezamăgit starea de spirit, pentru că nu pot mai mult și o să renunț la unii dintre ei!
Ioan Ovidiu Sabău
Ultimele comentarii