Ghepardul

Porecla lui Cârstea e de pe vremea lui Câmpeanu și Mironaș. Antrenorul de atunci al Gloriei era un devorator de jucători, o fiară în relația cu fotbalistul. Crescut ca antrenor alături de Halagian, care câștigase titlul știind să-l strunească pe nonconformistul și răsfățatul Dobrin, Constantin Cârstea punea miză mare pe severitate, pe disciplină, pe ordine în echipă. Așa a reușit să-i țină în frâu pe Maier, Ganea, Vasile Popa, Câmpeanu și alți jucători cu personalitate foarte puternică. Erau vremuri tulburi pentru fotbalul românesc, pe care Gloria le-a trecut cu bine. Sacrificând imaginea clubului, care devenise deplorabilă din cauza blaturilor generalizate, multe puse pe nedrept în cârca echipei bistrițene, Pădureanu a avut în Constantin Cârstea un tovarăș adevărat. Relația dintre cei doi a adus stabilitate și eficiență, chiar dacă nu a scos la lumină cine știe ce joc spectaculos ori supertacticizat. Cu muncă și reguli clare, cu o rânduială nederanjată de presă ori de comunitate, Cârstea și Pădureanu au scris istorie în fotbalul bistrițean. Și Gloria a contat mai mult în fotbalul românesc decât o face acum. Erau ani în care pierdea greu acasă, de regulă doar atunci când vroia. Ani în care, trebuie să recunoaștem, s-au promovat foarte mulți jucători localnici, au ieșit la iveală multe talente din pepiniera proprie. Iar aici intră la merite și Balaur, care știe să se apropie de jucătorii tineri cum puțini antrenori o fac în fotbalul actual. Împreună, Pădureanu, Cârstea, Remus Vlad, Balaur, Horoba, Gagea, Romică Grec, Hatfaludi și alții din club au creat un sistem, un stil de lucru poate original în lume, cu care au ținut un club în prima ligă. Fără un management școlit, fără banii vreunui investitor în spate și fără nume mari în lot, Gloria a ajuns aici grație oamenilor aceștia și felului în care au muncit, mai bine, mai rău, mai corect sau mai incorect. Ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că fără ei fotbalul în Bistrița n-ar fi ajuns la acest nivel.