„Ghepardul”, între viață și moarte

”Unde-i nea Costel, de ce nu-i la meci?”, a fost întrebarea de pe buzele fotbaliștilor bistrițeni înaintea partidei cu Unirea Alba Iulia, disputată sâmbătă seara.

Constantin Cârstea, directorul tehnic al Gloriei, lipsea de pe bancă la primul meci acasă. Partida trebuia să marcheze prezența lui Jean Pădureanu la tribuna oficială, unde a fost convins chiar de Cârstea să stea începând cu acest sezon. La finalul partidei, s-a împrăștiat zvonul că ”ghepardul” nu se simțea bine, iar a doua zi a venit vestea proastă că suferise un accident vascular. Noaptea târziu, fiul său Gabriel, antrenor la echipa a doua, l-a dus la urgență și de acolo a fost transferat rapid la terapie intensivă. Între timp intrase în comă și comunicarea cu cei din jur dispăruse.

Duminică a fost ziua cea mai grea din viața antrenorului de 61 de ani, pe care a reușit să o încheie cu bine. Spre seară își revenise din comă și speranțele tuturor celor din jurul lui creșteau de la o oră la alta. Luni dimineața, familia a decis că ar fi mai bine dacă ar putea fi transferat la Pitești. Fiindcă starea lui era deja stabilă, Smurdul nu a putut fi convins de nevoia unui elicopter. Opt ore a durat drumul cu salvarea până la Spitalul Județean din Pitești, unde a fost preluat de medicii de la Terapie Intensivă. Marți dimineața, după un drum istovitor și o noapte liniștită, Constantin Cârstea era conștient, însă nu putea vorbi. Faza critică a accidentului trecuse. Specialiștii de acolo susțin însă că ar fi nevoie de consultații mai amănunțite la București și că n-ar fi exclusă operația.

”¢ Constantin Cârstea are 61 de ani și s-a născut la Pitești

”¢ a jucat fotbal numai la FC Argeș, între anii 1963-1984

”¢ a început să antreneze mai întâi ca secund al marelui Dobrin, apoi a devenit principal la Pitești

”¢ în 1988 a fost numit președinte la FC Argeș

”¢ a mai antrenat Dacia Pitești, FC Scornicești, FC Olt, Metalurgistul Slatina, Cimentul Fieni, Gloria Buzău

”¢ între 1992 și 2002 a stabilit un record greu de egalat în fotbalul românesc, 10 sezoane consecutive pe banca Gloriei; din octombrie 1995 până în octombrie 1996 a avut o întrerupere la Bistrița, perioadă în care a salvat Argeșul de la retrogradare și l-a lansat pe Adrian Mutu la prima echipă piteșteană

”¢ a obținut două titluri naționale ca jucător la FC Argeș și o cupă a României ca antrenor la Gloria.

”¢ Cea mai bună clasare la Gloria: locul 5 în 1993

 | 283 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On