“Când catargul este rupt, nava e în derivă. Ne-am săturat de talente care mor speranțe”. Acest mesaj l-am primit de la un telespectator în timpul „Cornerului” de luni seară. Tema era legată de handbalul bistrițean, care e sau nu e în derivă. Omul de după ecran, mai deștept ca noi, a înțeles perfect cum stă treaba cu acest sport. Și în două propoziții ne-a lămurit.
Da, așa este. Catargul e rupt. Echipa de senioare a fost înființată acum doi an să suțină pânzele care să ducă înainte handbalul din Bistrița. Generații întregi de junioare s-au pierdut ori au făcut performanță pentru alții. Aveam nevoie de o echipă de senioare care să țină acasă talentele de la LPS, să le desăvârșească în interesul nostru, nu al altora. Am făcut-o, am susținut-o dar ne dezamăgește.
Săptămâna trecută am scris despre Crăciun, pe care îl consider principalul vinovat. A fost proiectul lui, visul lui, construcția lui. Dar la prima pală de vânt s-a dat la fund. Mă așteptam să se bată cu toți, așa cum îl știam, un luptător. Era singurul profesionist din jurul unei echipe amatorizată tot mai mult, dacă pot spune așa.
Însă, toți cei care s-au ocupat de această echipă au partea lor de vină. De la Maria Sănmărtean care n-a mai găsit nici un cent peste banii primiți de la primărie și s-a limitat la un buget ce s-a dovedit insuficient. Până la Ioan Dosan care a făcut mai mult pe delegatul echipei decât pe directorul sportiv. Inclusiv fetele sunt vinovate, fiindcă au jucat în dorul lelii de multe ori.
Sigur că e loc pentru revenire. Că nu e o mare tragedie dacă nu promovezi anul acesta. Că poți regândi lucrurile și ataca mai hotărât un nou sezon. Dar eu m-am cam săturat de poveștile astea din handbalul bistrițean. Le știu pe de rost și nu mai cred în ele. M-am convins încă o dată că cei care administrează handbalul nostru au limitele bătute în cuie la nivelul junioratului și al ligii secunde. Mai sus rămâne doar gargara.
Adrian Linca
Ultimele comentarii