FRF are bani de terenuri artificiale în fiecare reședință de județ! Bistrița nu pare interesată!

Din ianuarie, Asociația Județeană de Fotbal a înregistrat o propunere la Primăria Bistrița pentru construirea unui teren artificial cu ajutorul Federației Române de Fotbal, însă n-a primit până acum nici un răspuns.

FRF derulează un proiect de 3 milioane de euro, bani veniți de la UEFA și FIFA, pentru construirea de terenuri sintetice de dimensiuni regulamentare în fiecare județ. Federația ar urma să plătească gazonul și montarea lui la criterii de performanță din normele FIFA, iar Primăria să pună la dispoziție terenul și să se ocupe de infrastructura lui, de la utilități, până la nocturnă, tribune sau vestiare.

În total, contribuția federației ar fi în jur de 150.000 de euro, iar aportul Primăriei un pic mai mult de 250.000 de euro.

Dan Jiga, președintele AJF, spune că a adus la cunoștința administrației locale și județene această inițiativă, care s-ar putea realiza ori în Wonderland, ori pe actualul teren de fotbal de la Viișoara.

”Ar fi un mare câștig pentru fotbalul bistrițean, în principal pentru grupele de copii și juniori. Întreținerea lui ar fi mult mai simplă și ar putea să fie folosit pentru orice fel de meciuri”, spune Jiga.

Însă nimeni din Primărie sau din Consiliul Județean nu a schițat încă nici un gest de aprobare sau dezaprobare a acestui proiect.   

 | 763 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *