Șefii sportului din județ au prezentat miercuri rapoartele pe anul 2010 dar și planurile și obiectivele pentru acest an. La ședința care s-a desfășurat în sala mare a Palatului Administrativ au participat și prefectul Cristian Florian, vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Bumbu, directorul general al Agenției Naționale pentru Sport, Puiu Gârbă dar și antrenorii din județ.
Directorul Clubului sportiv Municipal, Dorina Lowemberger, a reamintit performanțele sportivilor bistrițeni de anul trecut. Astfel, sportivii CSM au obținut un număr de 35 medalii în competițiile internationale și un număr de 289 medalii în cele naționale și Cupa Romaniei, 26 medalii în competițiile internaționale, 3 medalii la Campionate Mondiale,14 la Campionate Europene, 18 la Jocurile Balcanice. Obiectivul cel mai important al Clubului Sportiv Municipal pentru anul 2011 este participarea cu patru sportivi la Jocurile Olimpice din 2012, respectiv gimnaștii Marius Berbecar și Cristian Bățagă, Adrian Crișan (tenis de masă) și halterofilul Răzvan Martin.
La rândul său, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Raoul Zanca, a prezentat „o radiografie a sportului din județ”. Conform raportului prezentat, la finalul anului 2010, în Bistrița-Năsăud existau 2845 de sportivi legitimați, 116 asociații sportive cu personaliteta juridică, 59 d e cluburi sportive de drept privat.
Augustin Danci
Ultimele comentarii