FOTO: Peste 1000 de schiori pe Pârtia Cocoș! Duminică sunt așteptați și mai mulți!

Cine și-ar fi imaginat că în 3 martie se va schia excelent pe Pârtia Cocoș? Și uite că ninsoarea din ultimele zile, căzută după un frig năpraznic de o săptămână, plus eforturile celor angajați acolo, au făcut ca pârtia să arate azi în cele mai bune condiții.

Peste 1000 de schiori au coborât-o astăzi, 750 de abonamente fiind vândute în jurul orei 17.00. Cele 4 parcări de câte 150 de locuri au fost ocupate în totalitate, șirul de mașini care n-au avut loc în parcare ocupând o bună bucată din drumul până la partie.

În absența primarului Ovidiu Crețu, plecat în concediu, viceprimarul Cristian Niculae a dispus ca deschiderea să se facă la ora 12.00 și să se schieze non-stop până la 21.00. O decizie foarte bună, prin care s-a schimbat programul inițial, cu pauză între 16.00 și 18.00, total nepotrivit.

Iar mâine, duminică, se va schia de la 10.00 și până la 21.00, prognoza anunțându-se favorabilă.

Singurul inconvenient a fost coada de la telescaun. Viteza destul de mică a instalației și numărul mare de persoane a făcut ca timpul de așteptare să fie în jur de 15-20 de minute.

”Mă bucur foarte tare că am mai prins aceste zile de zăpadă și că bistrițenii au venit în număr mare la pârtie. Duminică o să fie la fel de frumos și cât ne va permite vremea o să ne străduim să asigurăm condiții optime pentru schi”, spune vicele Niculae, satisfăcut și de încasările realizate din abonamente.

Așadar, au fost până acum 5 zile consecutive cu pârtia deschisă, plus alte 4 de la începutul anului. Și vor mai fi câteva. Puține totuși într-un sezon întreg, dar frumoase și promițătoare.

 | 2.021 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *