În fața a aproximativ 600 de spectatori, un public numeros ținând cont de ora disputării meciului, Gloria și-a adjucat la limită jocul din etapa cu numărul 17, împotriva ocupantei locului 6, ACS Târgu Mureș 1898. Elevii lui Falub au făcut o primă repriză slabă, însă au revenit de la cabine ceva mai montați, reușind să încheie penultima partidă din sezonul regulat cu scorul de 1-0 (0-0).
Prima parte a aparținut mureșeniilor, aceștia fiind mai prezenți în jumătatea bistrițeană, bifând considerabil mai multe șuturi pe poartă, irosind, printre altele, o șansă mare în minutul 20, grație intervenției excelente a portarului Mociu, care a plonjat salvator la o execuție, din careu, a oaspeților. Apărarea centrală a Gloriei a permis adesea adversarilor să atace cadrul apărat de goalkeeperul Bistriței, tânărul fundaș Martinovici aflându-se în repetate randuri cu un tempo în urma ofensivei mureșene. De cealaltă parte, Gloria a punctat o singură ocazie importantă în minutul 45, Davordzie încercându-l serios pe portarul oaspete, cu un șut bun din afara careului.
În partea secundă, Gloria a început treptat să încline balanța în favoare ei, același Davordzie reluând, în minutul 58, o minge, primită în careu din flancul drept, direct în bara laterală a porții adverse. În minutul 76, Vasile Mihai scoate o lovitură liberă în apropierea careului mureșeniilor, pe care ulterior, tot el o transformă cu succes, șutul bine plasat ocolind zidul oaspeților și oprindu-se în plasele porții. Cu 15 minute rămase din joc, niciuna din formațiile prezente pe teren nu a reușit să-și mai creeze reale ocazii de gol, partida finalizându-se cu scorul de 1-0 pentru gazde.
Gloria acumulează 40 de puncte în clasament, în timp ce gruparea mureșeană, cel puțin teoretic, pierde orice șansă de a mai accede în play-off.

Gloria: Mociu – Gallo, Martinovici, R. Bălan, F. Bălan (min. 79 Fridrich) – Mihalcea, Luca, Țegle (min. 71 Dat) – Mihai, Banyoi (min. 87 Ionică), Davordzie (min. 79 Sucitu)
Tiberiu Titieni
Ultimele comentarii