Andrei Peteleu și Alex Greab, doi fotbaliști din aceeași generație a fotbalului bistrițean, continua la cel mai înalt nivel în România, desi ambii au trecut de 30 de ani.
Peteleu s-a întors recent la CFR, echipă cu care are în palmares trei titluri de campion. A plecat de la Cluj acum 3 ani și a jucat în acest timp la UTA și la Kisvarda, în Ungaria. A trecut prin momente extrem de grele odată cu decesul tatălui său, în plină pandemie, necazuri care l-au determinat, așa cum mărturisește într-un interviu pe site-ul oficial al clubului, să revină la CFR și să continue fotbalul de performanță.
”Mă simt acasă, nu simt că am plecat de aici. Am regăsit același grup de jucători, de antrenori și mi-e ușor să mă acomodez. Îmi doresc un nou titlu și o convocare la națională, chiar și pentru un meci amical”, mai spune jucătorul crescut la Inter Viișoara, de Aurelian Băbuțan și Dănuț Dosan.
Peteleu a mai evoluat în cariera sa pentru echipe precum Gloria Bistriţa, Delta Tulcea, FCM Târgu Mureş, Săgeata Năvodari, Petrolul Ploieşti, Sheriff Tiraspol, UTA Arad,
Doru Alex Greab a ajuns la o înțelegere cu FC Argeș, pentru care a jucat 71 de partide în ultimii 2 ani. Și s-a transferat la CS Mioveni, în același județ, dar pe ultima poziție în clasament.
Greab a fost dorit de noul antrenor, Nicolae Dică, în încercarea acestuia de a salva echipa de la retrogradare. Transferul a fost perfectat cu ajutorul unui alt bistrițean, Sergiu Homei, acum impresar.
Goalkeeper-ul lansat în fotbalul mare de antrenorul Leon Buhai la LPS și Energetica Bistrița, a fost unul dintre jucătorii exponențiali care în sezonul trecut au avut o mare contribuție la calificarea Argeșului în play-off și semifinalele Cupei României. În trecut a mai jucat la Gaz Metan Mediaș și Concordia Chiajna.
”A fost o plăcere să joc pentru FC Argeș. Am petrecut doi ani frumoși la Pitești, cu satisfacții pe plan profesional. Mulțumesc suporterilor, conducerii clubului și colegilor pentru momentele frumoase trăite împreună. Să fim sănătoși și să ne revedem cu bine!” a spus portarul la despărțirea de echipa noastră.
Ultimele comentarii