Miercuri, pe terenul sintetic de la Stadionul Jean Pădureanu, s-au disputat, în cuplaj două jocuri din cadrul Campionatului Județean al juniorilor D, jocuri la care au asistat majoritatea părinților copiilor celor 4 echipe.
Cele două jocuri au fost arbitrate de Paul Tămaș și Robert Munthiu, ultimul fiind un arbitru de doar 15 ani și jumătate. Pe o vreme urâtă s-a jucat un fotbal de slabă calitate, ieșind în evidență doar acuzele și înjurăturile, la dresa arbitrilor, venite din partea unor părinți, unor antrenori și chiar din partea unor jucători, niște copii de 12-13 ani.
Punctul culminant a avut loc la sfârșitul ultimului joc, disputat între o echipă de la Gloria și una de la LPS, când cei doi arbitri au fost înjurați și alergați pe teren de către unul dintre părinți. Tămaș și Munthiu au avut noroc cu o patrulă de jandarmi care se afla în zonă. Recalcitrantul a fost amendat pentru tulburarea ordinii publice, dar tatăl arbitrului minor spune că va depune plângere și pentru lovire.
Sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii