CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat primul meci după pauza competițională. Gloria a învins ultima clasă din serie 9 cu scorul de 1-0 pe teren propriu. Astfel, Adrian Falub bifează prima victorie în calitate de antrenor al Bistriței.
Astăzi s-a desfășurat pe stadionul Jean Pădureanu partida dintre CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și ACF Unirea 1924 Alba Iulia. Adrian Falub se poate mândri cu o primă victorie în calitate de antrenor, după ce jucătorul său, Hăsnaș, a marcat în minutul 39, echipa intrând la pauză cu avantaj. Chiar dacă Unirea a avut o primă mare ocazie de gol după un șut al lui Indrei care a lovit bara – în minutul 32 – și jucătorul Bistriței, B. Vasile, a fost eliminat în a doua repriză, echipa lui Falub nu și-a pierdut concentrarea și a reușit să ia cele 3 puncte. A doua repriză a mai adus câteva atacuri periculoase de ambele părți, însă tabela a rămas neschimbată, astfel că bistrițenii au debutat în noul sezon cu un meci câștigat.
„A fost un meci greu din cauza faptului că echipa din Alba Iulia se află într-o situație dificilă și vor să obțină puncte din orice joc. Consider că noi suntem pe drumul cel bun, m-a bucurat atitudinea băieților. Chiar dacă am jucat 35 de minute în inferioritate, băieții au arătat dăruire, determinare și chiar și cu un om în minus am mai avut ocazii de a marca. Mai avem mult de muncă dar, cu pași mărunți, vom încerca să ajungem cât mai sus, în Liga 2 și, de ce nu, chiar și în Liga 1”, a declarat pentru sportulbistritean.ro Paul Șomodean, team manager Gloria Bistrița.
Partida a fost arbitrată de Mircea Salomir, iar asistenți au fost Andrei Pișta și Alexandru Blănariu.
Marcator: Roberto Hăsnaș, ’39
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud: Oct. Ivan – Hasnaș, Fl. Cordoș, An. Dicu, Trifan, Chirlejan, Covaciu, B. Vasile, Al. Stoica, Curtuiuș, A. Damian; rezerve Neacșu, Joca, Sulici, Meșter, Nalați, Enescu, Andrecuț, Stoianof, B. Pop. Antrenor Adrian Falub.
ACF Unirea 1924 Alba Iulia: Ciorgovean – Harangozo, Scrob, Adnan, Banienschi – Iepure, Bârdea, Dehelean, Indrei – Cîrloanță, Iepure; rezerve Sîntoma, M. Codrea, Bakcsi, Sebaș, Căt. Dănilă, Oneț, An. Moldovan, Lupea. Antrenori Marcel Rusu, Mircea Oprea, Robert Sicoe, Petre Clep.
martie 12, 2022
Esti praf domnule ziarist!!! Ai fost la meci? Vezi ca Gloria a ramas in 10 in repriza doua si nu in prima asa cum scrii dumneata. Profesionist nevoie mare.
Somodean e pe alta lume. Sau a vazut alt meci. Drumul cel bun? Cu ultima clasata sa ai doar doua trei situatii de poarta o repriza intreaga, cam putin. Apoi dupa ce am ramas in 10 am fost dominati total, mai mai sa fim si egalati. Dar na, suntem pe drumul cel bun doar ca putin cam prafuit si cu hartoape. Mare meci, mare victorie pentru Falub…
Pana la urma victoria e cea care conteaza deocamdata, vedem ce urmeaza. Transferuri s-au facut,insa deocamdata nimic spectaculos in jocul echipei. Asta in ideea in care am intalnit ultima clasata pe care in turul campionatului, fara jucatorii noi veniti cred ca am batut la scor. Daca vom continua asa, nu va asteptati sa se umple stadionul.