Sâmbătă și duminică, pe terenul sintetic de la Baza Raoul, s-au disputat partidele contând pentru etapa a 10-a a Campionatului Municipal de minifotbal. A fost o etapă cu jocuri interesante și viu disputate, o etapă în care echipele clasate pe podium după primele 9 etape au părăsit terenul învinse.
Liderul Energoplast, cu Gocan, Iușan, Bugnar și Login pe teren au pierdut, scor 1-3 în fața celor de la Năsăud, care i-au avut pe teren pe Burduhos, Vasilichi, Boldiș, Oltean și nou transferatul Palage de la Rodilă Trans. Iușan a deschis scorul pentru lider, dar Boldiș, Vasilichi și Oltean au marcat întorcând rezultatul.
River Plate, fără Coșneag și Cornel Pop suspendați pentru cumul de cartonașe galbene, dar cu Precup, Hazbei, Bucur, Chira, Dejan pe teren au pierdut clar în fața Vikingilor lui Miholca, Odorhean și fraților Someșan și Chiorean. Cu Miholca și Paul Chiorean în mare formă Vikingii au condus cu 4-0 grație golurilor marcate de Miholca – 2, M. Someșan și Paul Chiorean, pe final de joc Dejan marcând golul de onoare pentru River Plate.
Bistrițenii lui Avram, Jderiu, Simionca și frații Oul au coborât de pe podium după înfrângerea cu 2-4 în fața Pokemonilor lui Abiel Deac, Poki Moldovan, Bozbici, Drădici și Mare. A fost un joc în care ambele echipe au așteptat greșeala adversarului, Abiel deschizând scorul până la pauză. După pauză Avram egalează, Bozbici face 2-1, Jderiu egalează, Moldovan și Abiel Deac marcând pentru 4-2.
Rodilă Trans și Rimini au oferit un joc spectaculos în care victoria a revenit la limită jucătorilor lui Cristi Budăcan. Rimini, fără Moloca suspendat pentru acest joc, au deschis scorul prin Mitrofan, Tălpaș reușind să egaleze până la pauză. După pauză ambele echipe comit repede câte 6 faulturi, Alex Rus marchează de la 9 metri și îi aduce pe cei de la Rodilă Trans în avantaj, Mitrofan egalează și el din lovitură liberă de la 9 metri, Rimini mai ratează 2 lovituri de la 9 metri după care Lăcătuș marchează golul care aduce cele 3 puncte.
Extratereștii lui Costin, Chibulcutean, Sighiartău și Alex Rus învinge cu 6-3 pe Real Team, echipa lui lechințan, Roman, Năstase, 5 din cele 6 goluri fiind marcate de Alex Rus, Raal-ul lui Conon, Blaji, Solomon și Mușină a urcat pe locul 3 în clasament după victoria la scor în fața celor de la Teraplast.
Sâmbătă 17 ianuarie
– Ora 15,00 Extratereștii – Real Team 6-3
– Ora 16,00 Riminii – Rodilă Trans 2-3
– Ora 17,00 River Plate – Vikingii 1-4
– Ora 18,00 Energoplast – Năsăud 1-3
Duminică 18 ianuarie
– Ora 14,00 Fulger – Friends 3-9
– Ora 15,00 Bistrițenii – Pokemonii 2-4
– Ora 16,00 Teraplast – Raal 1-12
– Ora 17,00 Gloria 9 – FC Atletico 3-4
– Ora 18,00 Reali – Shadows 3-1
– Ora 19,00 CF Anvelo Mital – OZ 0-6
Sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii