Gloria Junior a început devreme antrenamentele în vederea returului, care va începe în 9 martie.
Juniorii A sunt pe primul loc în clasamentul seriei a 10-a, neînvinși, după 9 etape în care au făcut doar un singur egal. Intersar Sibiu e pe 2 la 4 puncte și AFC Odorheiu Secuiesc pe 3, la 8 puncte.
Adrian Florea spune că a văzut nivelul campionatului și își va pregăti echipa în așa fel încât să nu mai piardă prima poziție. ”Vom face antrenamente doar aici, la stadion și vom juca și câteva amicale dacă vom avea cu cine și unde. Important este să ne pregătim bine și să ne gândim, de ce nu, la fazele superioare ale competiției”
Florea îi are la antrenamente pe: Senocico, Rodilă, Valea, Rotar, Scurtu, Forogău, Șandor, Dodea, Adam, Buta, Hontilă, N. Moldovan, Buga, Popa, Cifor, Bortaș.
Acestia fac pregătirea împreună cu juniorii B, care nu stau la fel de bine în clasament, dar se mențin pe la mijlocul campionatului. Ei sunt: Cosmi, Stoica, Nechiti, Dascălu, A. Moldovan, Mihaiu, Lăstun, Gabor, Gros, Neamțu, Buia, Butuza, Petrina.
Gruparea condusă de Cristi Stanciu joacă în Campionatul Național Under 19 și Under 17, a doua divizie a juniorilor din România, după Liga Elitelor.
Ultimele comentarii