Fotbal: Gloria sfidează covidul, joacă și câștigă restanța din penultima etapă! Vezi rezumatul meciului cu Șimleu Silvaniei!

Gloria a câștigat astăzi cu 3-1 în fața echipei Sportul ȘimleulSilvaniei, într-o restanță contend pentru penultima etapă a Ligii a treia. Bistrițenii nu au avut 8 jucători depistați cu covid și nici pe cei doi antrenori, Dan Matei și Dorel Zegrean.

Dar, cu Aurel Nalați și Titi Voica pe banca tehnică, fără o mare presiune a rezultatului, echipa a jucat bine și învins clar, după ce a condus cu 3-0 la pauză.

Bococi (din penalty), Curtuiuș și Milandru au marcat în prima repriză și au adus liniște pentru partea secundă. Iar portarul Mureșan, titular în absența lui Albuț, a scos câteva mingi imposibile, printre care și un penalty.

”Am făcut kilometri prin sufragerie. E mai greu la televizor decât pe bancă. Vreau să-I felicit pe jucători și pe antrenorul Rică Nalați pentru această victorie. Până la urmă strădania noastră a fost recompensată. Dacă te mobilizezi și pui presiune pe adversar ai câștig de cauză. Să sperăm că va ieși bine și duminică. Am încheia turul la 3 puncte de locul 2, ceea ce ar fi destul de bine în condițiile acestea grele.”, a declarant antrenorul Dan Matei pentru sportulbistritean.ro

Duminică, Gloria va juca ultimul meci din acest an, tot o restanță, cu CSM Satu Mare.

Gloria: Mureșan, Milandru, Bălan, Potra, Runcan, Bococi, Vărărean, Nalați, Mihali, Chirlejan, Curtuiuș. Au mai intrat: Georgiță, Allasan, Mândrean.

Meciul complet îl puteți vedea aici!

 | 1.274 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *