La Cluj-Napoca, pe un teren sintetic de dimensiuni mici, Gloria nu a reușit să își atribuie toate punctele în confruntarea cu Viitorul. Elevii lui Falub au fost clar dominați în prima parte de clujeni, reușind să pună cu adevărat presiune pe adversar doar în partea secundă, atunci când gazdele s-au retras vizibil în propria jumătate, încercând să țină de scorul primei reprize.
Începutul a aparținut gazdelor care în cursul primelor 10 minute au lovit transversala de două ori. Tot gazdele urmau să înscrie primul gol în minutul 21; R. Bălan, la o repunere a balonului în joc, neatent, a fost deposedat la marginea careului de un adversar, care reușește să centreze lejer în fața porții de unde jucătorul gazdelor, Doroftei, introduce mingea în poartă fără probleme. A urmat o perioadă în care jocul s-a echilibrat, cu o ușoară superioritate totuși în privința posesiei pentru echipa Viitorul. Primul șut pe poartă al Gloriei se consemnează abia în min. 43, când Gallo trimite o execuție modestă din afara careului în brațele portarului. În min. 45, o pasă în adâncime îl găsește nesperat de bine pe Râpan între doi apărători care, deși controlează bine cu capul balonul, ajunge în careul advers, unde nu reușește să preia bine balonul pe picior și șutează necontrolat pe lângă buturile porții.
Băieții lui Falub au ieșit vizibil mai motivați de la cabine. Partea secundă le-a aparținut în totalitate, gazdele reușind doar o singură dată să se apropie periculos de poarta lui Mociu. Davordzie a trecut în minutul 48 pe lângă egalare, când mingea primită din centrarea lui F. Bălan și trimisă pe poartă a fost respinsă în corner. Egalarea a venit însă la faza imediat următoare, când căpitanul R. Bălăn și-a mai spălat din păcatele reprizei întâi și a reușit să trimită centrarea din corner, cu capul, în plasa porții, echilibrând situația pe tabelă. Gloria a continuat să pună presiune pe adversar, centralul partidei refuzând în minutul 66 un penalty bistrițenilor, după un henț clar comis în careu de către adversari. În ultimul sfert de oră Banyoi, Mihalcea și Bălan, pe rând, puteau aduce cele 3 puncte Bistriței însă de fiecare dată norocul a fost de partea clujenilor.
Gloria revine așadar acasă cu un singur punct după meciul încheiat la egalitate 1-1(1-0) și ‘bifează’ primul semi-eșec în debutul noului sezon. Cu un lot vizibil mai tehnic din punct de vedere individual, dar cu lacune ceva mai mari în ceea ce privește așezarea în teren, Gloria speră să își adjudece toate cele 3 puncte weekendul viitor, în deplasarea de la Reghin.
Au jucat pentru Gloria: Mociu, Martinovici, Fridrich, R. Bălan, F. Bălan, Gallo, Mihalcea, Vasile, Rîpan, Banyoi, Mihai
Au mai intrat: Davordzie, Luca, Mar, Larionesi
Rezultatele seriei 9:
Metalurgistul Cugir – Avântul Reghin 1-0
ACS Târgu Mureş – Unirea Ungheni 1-2
Sâmbătă, 26 august 2023, ora 18:00
ACS Mediaş – CSM Unirea Alba Iulia
CS Universitar din Alba Iulia – ACS Industria Galda
august 26, 2023
Semi esec? Sa scoti doar 1 punct la o echipa de copii? Esec total domnilor. Atata tam-tam cu Falub, Babutan et company. Dupa esecul din campionatul trecut in care au beneficiat de un buget si conditii de liga 2, Falub trebuia clar sa-si caute de drum. Dar atat timp cat bastanii i-au reinoit contractul asta inseamna clar ca are spate politic.
august 26, 2023
Spate politic? Fata, spate, lateral stanga si lateral dreapta si toate politic.
Va spun eu din surse sigure ca din punct de vedere politic are ,,cohones”
Vorba lui Base: Adriane nici nu sti cat de mic incepi sa fii.
😀😀😀
august 26, 2023
Nu fiti rai domnilor. Echipa si antrenorul au potential.
😀
august 26, 2023
Din greseala in greseala spre victoria finala.
Vom face totul sa fie bine, ca sa nu fie rau.🤣
august 26, 2023
Anul trecut Falub a avut 2 accidentati importanti si de aceea nu a promovat. Ca daca ii avea valizi.ohoho…
Acum a fost terenul cam mic ca sa se poata exprima.
Fugi ma de aici cu terenul tau mic. Terenul este unul exact regulamentar.
august 26, 2023
La Reghin terenul nu are instalatie de irigare.
Oare nu pot castiga gloriosii cu 3-0?
😆