Gloria se află în plină perioadă de pregătire a returului. Jucătorii lui Dan Matei fac antrenamente la stadion și așteaptă vreme mai potrivită pentru meciuri amicale. Au stabilite deocamdată 5 partide de pregătitre cu Sticla Turda, Avântul Reghin, Unirea Ungheni, Unirea Dej și Minaur Baia Mare, între 30 ianuarie și 5 martie.
Campionatul ligii a treia se va relua în 13 martie. Gloria se află pe locul 4 în seria a 10-a, cu 5 victorii, 3 egaluri și două înfrîngeri. E la 3 puncte de locul 2, cel care asigură calificarea în faza următoare a competiției.
Bistrițenii n-au făcut încă niciun transfer în această iarnă. Există discuții cu un portar de culoare din Camerun, aflat în probe în aceste zile. Casimir Youmou Bleck a jucat la o fostă campioană a țării lui și a avut selecții în naționala de tineret.
”Ne pregătim cât putem de bine în condițiile pe care le avem la Bistrița. Nu suntem ieșiți din cursa pentru promovare și sunt convins că ne vom bate până la capăt, chiar dacă ne chinuim destul de mult în plan financiar. Avem un lot echilibrat, format în mare parte din bistrițeni. Sigur, am avea nevoie de întăriri pe toate posturile, dar încă nu ni le permitem”, spune Ioan Horoba, președintele clubului bistrițean care poartă numele de 1. FC Gloria Bistrița și încearcă să ducă înainte tradiția fotbalului bistrițean.





Ultimele comentarii