Fotbal: Două penalty-uri și un gol din acțiune, aduc victoria Gloriei în prima etapă a play-off-ului!

La capătul unui meci de uzură, presărat cu puține faze de poartă de ambele părți, Gloria își adjudecă victoria în fața celor de la Universitar din Alba-Iulia, cu scorul de 3-0 (2-0). Ambele formații s-au întâlnit din nou, la mai puțin de o săptămână de la ultimul duel direct, partidă în urma căreia albaiulienii și-au câștigat dreptul de accedere în play-off.

Încurajați din tribune de aproximativ 700 de spectatori, elevii lui Falub au avut un debut de meci bun, însă după două goluri marcate în prima jumătate a actului, n-au mai forțat jocul la poarta adversă. În minutul 13 o minge venită din flanc drept ajunge în careu la Banyoi, care reia în plase porții adverse, iar șapte minute mai târziu, același Banyoi este faultat în interiorul suprafeței de pedeapsă, arbitrul dictând primul penalty al întâlnirii. Mihalcea transformă fără probleme și ambele echipe intră la cabine cu tabela afișând 2-0 pentru gazde.

Oaspeții puteau reduce din diferență în minutul 61, când Mociu a ieșit hazardat din careu la un balon trimis înalt din jumătatea adversă. Atacantul celor de la Universitar reușește să intre în posesia mingii, iar cu poarta goală șută spre aceasta, însă fundașul Martinovic intervine salvator pentru a devia traiectoria execuției. Cel de al doilea penalty pentru Gloria este acordat în minutul 74, la un fault asupra lui Mihalcea. De această dată Mihai este cel care își asumă lovitura, care, deși ghicită de portar, vede plasele porții. Ultima fază a partidei, chiar înaintea fluierului final, a aparținut oaspeților. La o lansare în adâncime un jucător albaiulian scapă singur spre careu, însă îl ia la țintă pe portarul Mociu.

Gloria: Mociu – Gallo, Martinovici, R. Bălan, F. Bălan (min. 80 Fridrich) – Țegle (min. 75 Dat), Popa (min. 75 Itu), Mihalcea (min. 80 Sucitu) – Mihai, Banyoi, Ionică (min. 58 Chiorean)

Următoarea partidă a Gloriei se va disputa tot pe teren propriu, vineri 5 aprilie, de la ora 17:00, în compania celor de la ACS Mediaș.

Sursă foto: GAME DAY Photography

Tiberiu Titieni

 | 1.671 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *