În meciul ce a contat pentru etapa a 4-a, Gloria pierde contra CSM Sighetu Marmației cu scorul de 2 – 1 (1 – 1), pe fondul unui joc foarte slab, în care bistrițenii nu și-au creat ocazii importante de gol. Deși 15 minute am jucat în superioritate numerică, nu am reușit să construim nicio fază decisivă pentru a ne adjudeca cel puțin un punct.
Reușim să marcăm repede, în minutul 8, când în urma unui corner, mingea respinsă ajunge la Davordzie, care marchează cu un șut plasat din interiorul careului. Următoarele și totodată ultimele faze de poarta importante ale Gloriei i-au revenit lui Nini Popescu respectiv Davordzie, ambii reluând cu capul puțin peste transversală, primul după o centrare din acțiune iar Davordzie din corner. În minutul 41, Wahab comite un fault în propriul careu iar gazdele marchează din penalty.
În repriza secundă, apărarea Gloriei se vede în repetate rânduri depășită de adversar, gazdele reușind în cele din urmă să marcheze în minutul 58 prin Gondiu, care reia cu capul la colțul lung, o minge centrată de pe flancul drept.
Tentativa lui Falub de a forța ofensiva prin introducerile disperate ale jucătorilor de atac Stoianof, Stancu, Buia și Curtuiuș, nu au adus niciun pic de plus valoare în jocul bistrițenilor. Ba mai mult, am jucat un sfert de oră cu un om în plus, însă nici acest aspect nu s-a reflectat în jocul Gloriei, care deși a dominat finalul nu și-a creat ocazii, având o evoluție haotică în atac.
De cealaltă parte, jucătorii celor de la Sighet, chiar dacă la rândul lor au prestat un joc relativ modest, au fost periculoși în repetate rânduri în prima parte a reprizei secunde, doar intervențiile salvatoare ale lui Bodea limitând scorul.
Rămânem în continuare cu 6 puncte, iar în urma jocului de astăzi, promovarea pare a fi mai degrabă un obiectiv cu șanse derizorii de reușită, ținând cont că încă nu am întâlnit adevăratele contracandidate la promovare. Gloria termină etapa pe locul 4 urmând ca sâmbăta viitoare să întâlnească pe teren propriu echipa din Satu Mare.
Au jucat pentru Gloria: Bodea Flaviu, Bactăr Sergiu, Manolache Stefănuță, Copaci Paul, Trifan Alexander, Adam Wahab, Țica Alberto, Covaciu Ovidiu, Popescu Nini, Davordzie Carl, Tănasă Răzvan
Au mai intrat: Luca Sergiu, Stoianof Ovidiu, Stoica Alex, Buia Darius, Curtuiuș Marius
Loc | Echipă | M | V | E | I | +/- | Pct |
1 | CSM Satu Mare | 4 | 4 | 0 | 0 | 8 | 12 |
2 | CS Lotus Băile Felix | 4 | 3 | 0 | 1 | 2 | 9 |
3 | FC Bihor Oradea | 4 | 3 | 0 | 1 | 2 | 9 |
4 | CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud | 4 | 2 | 0 | 2 | 4 | 6 |
5 | SCM Zalău | 4 | 2 | 0 | 2 | 2 | 6 |
6 | CS Minerul 1947 Ocna Dej | 4 | 2 | 0 | 2 | 1 | 6 |
7 | FC CFR 1907 Cluj SA 2 | 4 | 1 | 2 | 1 | -1 | 5 |
8 | CSM Sighetu Marmației | 4 | 1 | 1 | 2 | -4 | 4 |
9 | CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei | 4 | 0 | 1 | 3 | -8 | 1 |
10 | CSM Victoria Carei | 4 | 0 | 0 | 4 | -6 | 0 |
Tiberiu Titieni
septembrie 17, 2022
Pretentii, pretentii, pretentii…
Am transferat mai mult de 11 jucatori care joaca ( mai bine zis nu prea joaca) pe bani frumosi!!!
Si atunci, ce mare smecherie am facut fata de anii trecuti cand cel putin lotul era format in proportie de 80% din jucatori bistriteni sau cel putin ardeleni de-ai nostri?
A se vedea pe ce bani jucau in trecut si pe ce bani ,,nu joaca acum”!!!!
septembrie 17, 2022
Cum ce mare smecherie? Mare de tot. In iarna au schimbat antrenorul care sa straduit cativa ani buni sa faca fotbalisti din copiii nostri bistriteni si cu un lot foarte tanar si bani putini au terminat pe 3. Pai nu-i o mare smecherie ceea ce au facut? Mare de tot. Ooo era sa uit marea performanta cu eliminarea din cupa Romaniei a rezervelor Dejului. Dar se rezolva tot ca mai transfera Falub inca vreo 10 jucatori cu salarii mari
septembrie 18, 2022
Bine zis! Tinerii bistriteni nu prea mai au loc de ,,fotbalisti” adusi pe bani frumosi ca sa joace de doi bani. Oare nu il vrea pe Falub vreo echipa de liga 1? 😀
septembrie 18, 2022
Ca nea batut CFR hai ca mai e cum e, dar sa te bata Sighetu…
Exact cum spunea Fotbalvax, pretentii si atat. Deocamdata suntem de pluton. Vedem mai incolo.