Formula 1: Circul tocmai ce-a reînceput! Un material de Dorin Dobra

Duminica trecută, 28 martie, a avut loc runda inaugurală a sezonului 2021, în premieră, la Bahrein. Un moment extraordinar, așadar, atâta timp cât sezonul 2020 s-a încheiat cu două runde tot la Bahrein. Și asta nu e tot, în aceeași locație se pregătește și cel mai rapid circuit din istoria Formulei 1, care să-l depășească pe cel de la Monza.

Cum pandemia a întrerupt proiectl de upgrade total pentru 2021, mașinile și motoarele de anul acesta sunt evoluții ale celor de anul trecut, în așteptarea momentului 2022. Asta însă nu va face anul mai puțin interesant decât sezonul 2020, deși cel mai probabil tot Hamilton și Mercedes vor fi cei care vor purta cununa campionilor în decembrie – iar asta e prima noastră predicție.

A doua predicție se referă direct la ocupanta locului trei în clasamentul constructorilor, iar noi de aici vedem înscrisă puternic pentru acest post echipa de la McLaren, care prin Norris și Ricciardo s-au înscris consistent în bătălia pentru primele locuri. Rămâne doar să așteptăm condiții normale de cursă pentru șasiul McLaren și pentru noul lor pilot ce ar merita un titlu de campion în carieră – Ricciardo.

Pentru cei de la Red Bull nu vedem chiar atât de multe șanse la constructori, mai ales, iar capacitatea celor de la Mercedes din cursa inaugurală de a bloca toată strategia tăurașilor va rămâne probabil un element cheie în acest sezon.

A treia predicție stă în perspectiva noilor piloți de la marile echipe, Perez la Red Bull, Sainz la Ferrarri și Alonso la Renault (Alpine). Ei vor fi cei care anul acesta vor rearanja clasamente și ordine de echipă, alături de Ricciardo toți fiind personalități consistente ale pilotajului mondial actual.

Rămânem romantici și vom avea continuu un ochi pentru Kimi Raikkonen, pe care Alpha Romeo îl va ține în partea a doua a plutonului, iar al doilea ochi pentru Sebastien Vettel pe care noua echipă nu-l poate plasa decât undeva tot în jurul lui Raikkonen. Cu toți ceilalți ochi ne vom uita însă la spectacolul mondial asigurat de niște nebuni frumoși – piloții, niște visători cu ochii deschiși – șefii de echipe, și niște finanțiști pragmatici – finanțatorii F1.

Un sezon incitant tuturor, așadar, căci microbul F1 nu ne lasă indiferent de motoare, circuite sau pandemii.

Dorin Dobra

 | 3.342 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *