Organizat de CSM Bistrița, LPS Bistrița, Direcția Județeană de Sport și Tineret, Școala de schi fond Tășuleasa, Unitatea Militară 01331 și Inspectoratul Județean de jandarmi Bistrița-Năsăud, festivalul s-a bucurat de prezența a zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă și de participarea a peste 100 de sportivi de la LPS Bistrița (Livezile, Pr. Bârgăului, Bistrița-Bârgăului) și de la clubul din Vatra-Dornei.
Programul pus la punct de organizatori a fost variat și a cuprins mai multe probe, mult gustate de cei prezenți pe pârtia de pe Pășunea Rusu. S-au acordat cupe, diplome pentru participanți și medalii pentru câștigători, voia bună dominând întreagă desfășurare a evenimentului.
“ Această ediție a fost o reușită atât pe plan organizatoric, cât și ca număr de participanți, scopul acțiunilor, acela de a promova mișcarea în aer liber și schiul fond- cu o bogată tradiție în județul nostru, fiind atins. Felicit toți participanții, pentru că mișcarea înseamnă sănătate și toți au avut de câștigat, și sper ca acest festival să crească de la an la an” a declarat Rodica Drăguș pentru Sportul bistrițean.
Rezultate concursuri: Patrula – Loc.1 – echipajul Andreca Giorgiana, Andreca Dumitrela, Pavalean Constantin, Givan Mihai (LPS Bistrița); Loc 2- echipajul din Vatra Dornei; Loc 3 – Cerceja Vasilică, Andreica Mihaela, Căldare Onisor, Rus Daniel (LPS Bistrița). 10 km juniori I : Loc 1 – Tălpaș Marius, Loc 2- Sucilea Ionică, Loc 3 – Hanganut Ionuț ( toți de la LPS Bistrița) 10 km juniori ÎI : Loc 1 – Ilie Raul, Loc 2 – Buleu Daniel, Loc 3 – Burian Constantin ( toți LPS Bistrița) 10 km junioare ÎI : Loc 1 – Ciurea Dănuța, Loc 2 – Nemeș Ionela, Loc 3 – Ordace Dacica ( toate LPS Bistrița) Copii – avansați -3 km : Loc 1 – Pavalean Constantin, Loc 2 – Căldare Claudiu, Loc 3 – Givan Mihai ( toți LPS Bistrița) Copile – avansați – 3 km :Loc 1 – Andreca Giorgiana, Loc 2 – Andreca Dumitrela ( ambele LPS Bistrița), Loc 3 – Vacariu Ancuța – Vatra Dornei. Începători – 2km ½ : Loc 1 – Ciurea Nicușor, Loc 2 – Tigaroi Ionuț ( ambii LPS Bistrița), Loc 3 – Crăciunescu Răul – Vatra Dornei. Începători fetițe – 2km ½ : Loc 1 – Cosofret Daniela ( Bistrița-Bârgăului), Loc 2 – Buhăi Alexandra ( Pr. Bârgăului), Loc 3 – Mandrila Sânziana ( Vatra – Dornei).
Ultimele comentarii