Feldru, Jelna și Livezile spun pas! Vor juca în Liga a 5-a!

 

Trei dintre cele mai importante echipe din fotbalul județean, Prosomeș Feldru, Voința Livezile și Progresul Jelna nu vor mai continua în ligile în care au jucat până acum și au decis să se înscrie în cel mai mic eșalon, Liga a 5-a.

Voința Livezile a avut un sezon onorabil în Liga a treia și a reușit să se salveze de la retrogradare. Însă, susținătorul echipei, Olimpiu Neamț, a pierdut fotoliul de primar și nu mai are surse de finanțare pentru asociația sportivă. Noul primar, Traian Simionca, un adversar declarat al banilor cheltuiți pe fotbal, nu se va angaja în susținerea echipei pentru Liga a treia. „dacă va vrea să facă echipă de liga a 5-a, cu localnici, îi voi pune la dispoziție baza sportivă”, zice Neamț, președintele ACF Voința Livezile, care are în administrare terenul de fotbal.

Situația este similară și la Feldru, acolo unde Ștefan Sângeorzan a pierdut și el alegerile iar noul primar spune că „bugetul primăriei nu poate da 70-80 de mii către fotbal”. Astfel, campioana județului, Prosomeș Feldru, ce a pierdut barajul de promovare în Liga a treia, nu va juca nici în Liga a 4-a, ci în Liga a 5-a, doar cu localnici. „Nu s-a luat o decizie definitivă în acest sens, dar probabil așa se va întâmpla, spune noul primar.

Altfel stau lucrurile la Jelna, acolo unde primarul Florin Simionca nu are probleme din punt de vedere politic, dar nici financiar. Însă, a declarat că se va supune voinței oamenilor din sat, care vor să joace în liga mică, doar cu tineri din zonă. „Există un grup de tineri din zonă care mi-au solicitat să le fac o echipă de fotbal. Am decis împreună că nu pot face față ligii a 4-a și că ar putea juca doar în liga a 5-a. Așa că, le voi pune la dispoziție terenul și asociația sportivă Progresul Jelna pentru a le îndeplini dorința. În fond, eu sunt alesul oamenilor din comuna Budacu de Jos și fac ce vor ei, că de-aia m-au pus primar. Dacă vor în Liga a 5-a, să joace în Liga a 5-a”, spune Simionca.

sportulbistritean.ro

 

 

 | 240 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *