Euro 2016, faza pe fotoliu. Portugalia – Franța, marea finală: Cocoșii portugalici!

La finalul unui campionat european care a reușit performanța de a demonstra că niciuna dintre echipe nu merită să câștige trofeul, finala dintre Franța și Portugalia a fost rezultatul așteptat de foarte puțină lume al unui tablou pe care împerecherile au părut decise de un computer cu ștevie în loc de procesor.

În primul rând pentru că Portugalia a intrat în competiție ca o mașină care pleacă de pe grila de start în marșarier, încercând pe tot parcursul competiției să vireze corect în condițiile în care pilotul a părut beat, orb și fără mâini. Apoi, pentru că Franța a avut noroc să se lovească pe parcursul turneului de echipe pentru care prezența la Euro a fost o performanță în sine, eventualele rezultate ulterioare fiind privite ca un fel de calificare într-o meserie în care ai deja un master și-un doctorat. Evident, una peste alta, balanța părea că se îndoaie, totuși, spre Franța. Asta din simplul motiv că în singurul meci în care francezii au avut tricourile transpirate la final, semifinala cu Germania, gazdele Europeanului au reușit să regleze toate problemele istorice dintre cele două națiuni coborându-le nemților landurile în bernă.

A fost, deci, un meci care avea rolul de a decide învingătoarea primei ediții a Europenelor în versiune extinsă la 80% din Europa, o competiție la care singurele țări care nu s-au calificat au fost Olanda, Norvegia, Danemarca, Bulgaria și țările liliputane în care granița de intrare e aproximativ aceeași cu cea de ieșire. Însă, peste asta, Portugalia-Franța a fost un duel care urma să decidă dacă francezul Griezmann, care marcase până la finală în ritm de sârbă, are eul liric mai prezent decât Cristiano Ronaldo, cealaltă primadonă a turneului, care cântase în principiu pe game eronate pe parcursul competiției și și-a făcut geometria la roți abia în semifinală, când a înhumat trupul suprinzător de potent până atunci al Èšării Galilor.

Normal, în toată această ecuație cu vreo 4 necunoscute și doi cunoscuți apărea un element-cheie: meciul urma să se joace la Paris, pe Stade de France, acolo unde jucătorii francezi cunosc personal fiecare fir de iarbă încă de când era mic și sugea de la țâța îngrășământului chimic. Iar dacă în folclorul nostru vorbim de râu și de ram ca de al doișpelea jucător, francezii sperau să folosească elementele naturale familiare ca pe un pretext pentru a le introduce portughezilor cârma-n velier.

Evident, având în vedere antecedentele de la acest European, niciun privitor cu fânul în pod nu putea să spere la un meci în care Portugalia să atace, strategie care să ducă la o partidă deschisă în care să curgă golurile ca ciocolata ieftină pe fântânile de la nunți. Ce sperau însă mulți era un joc în care francezii să înainteze actele de atac și să spargă astfel timpanul portughez, echipă care a arătat la Euro că reacționează coerent abia în momentul în care e căzută cu cracii-n baltă și e călcată-n picioare ca un jocheu care-a picat sub copitele lipițanilor.

Și totuși, în ciuda prognozei înnorate cu potențial de avarie, meciul a început surprinzător de alert, cu portughezii și francezii mușcând unii din alții cu sete. Nani și Sissoko au reușit însă ca în primele minute ale partidei să ne aducă aminte de momentele din copilărie în care vecinii nervoși băgau iataganul în minge, disperați de șuturile care treceau gardul chiar și dacă acesta era ridicat și ancorat în podeaua Raiului.

La 8 minute de la startul meciului, între ocazii care treceau de la o poartă la alta ca râia auriculară la pisici, o fază complet călâie care a avut loc la mijlocul terenului l-a întins pe gazon pe Cristiano Ronaldo, care se văita crunt a durere în zona genunchiului stâng. Deși portughezul a încercat de vreo două-trei ori să restarteze computerul scoțându-l din priză și reinstalând sistemul de operare, lovitura (nu neapărat) cinică și (mai ales) neintenționată aplicată la punct fix de Dimitri Payet a însemnat sfârșitul meciului pentru vedeta portugheză, care a ieșit de pe teren în lacrimi, după modelul participantelor la concursul de Miss ce părăsesc competiția nu din cauză că sunt urâte, ci pentru că li s-a rupt un toc și s-au prăbușit în public.

Payet s-a transformat astfel într-o singură fază din magicianul care a făcut ca România să dispară de pe hartă în primul meci al turneului într-un călău cu imaginea tulburată de un fault trist și nefericit pe care arbitrul britanic Clattenburg nici măcar nu l-a observat, terminând Europeanul așa cum a făcut-o justiția spaniolă: stimulând glandele lacrimale ale celui mai bun jucător al lumii. Titulatură care variază în general în funcție de culorile pe care preferi să le pupi la final de zi (video).

Eliminarea prin împușcare a omului de la care ne așteptam să bage termoplonjonul în ibricul francez a fost momentul psihologic al meciului, pentru că Portugalia a decis unilateral retragerea trupelor de pe Masivul Francez și urmărirea jocului din cele mai bune locuri de pe stadion: pe gazon, în fața propriei porți, cu un joc la alibi care le-a ieșit perfect lusitanilor în meciurile anterioare contra Croației și Poloniei.

După stabilirea pozițiilor pe tabla de șah, francezii au intrat și ei în Modul Avion, mulțumindu-se să survoleze aria de interes și să lanseze câteva proiectile la derută care au avut scopul de a le reaminti constant portughezilor că se află sub un soi de asediu în așteptare. Din acest film s-au desprins două ocazii majore semnate de Sissoko și Griezmann, însă portarul portughez Rui Patricio a reușit să demonstreze din nou că e bine ca o săgeată boantă în atac să aibă măcar un mâner ergonomic și de încredere.

Continuarea pe mirceamester.ro

 | 573 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *