Istoria sportului bistrițean constituie un patrimoniu, un capitol de experiență colectivă pe care nu avem dreptul, pe temei cultural, să-l lăsăm să se piardă. Sunt destui cei care refuză sportului dreptul de cetate în aria culturii. Dar ei greșesc, reducând fenomenul sportiv la perimetrul – e adevărat, de vârf, dar totuși foarte îngust – al manifestării spectaculare. Să luăm de exemplu fotbalul. Iubitorii acestui sport află cu timpul că majoritatea meciurilor nu sunt memorabile și după o vreme multe dintre ele sunt uitate. Ceea ce le oferă însă suporterilor experiența istoricității, amintirilor împărtășite și apartenenței la un grup sunt momentele trăite împreună.
Mi-a rămas în minte acea după-masă de august din anul 1962, în care „Gloria” a susținut primul meci internațional în compania echipei „Metropol Brazil”. După 2 ani, tot pe stadionul „Progresul” din Bistrița, „Gloria” a întâlnit echipa de tineret a Cubei care efectua un turneu în Europa. A fost pentru prima dată când bistrițenii au văzut oameni de o altă culoare. A urmat o lungă perioadă de entuziasm și dezamăgire în care fotbalul bistrițean deși beneficia de o „generație de aur” a fost cantonat în divizia B datorită politicii vremii. A venit însă anul 1989 când bistrițenii au realizat că „istoria este doar temelia și nu ai voie să iei istoria și să ți-o vâri în rucsac…” Cu Jean Pădureanu președinte, Ioan Horoba și Constantin Sănduță vicepreședinți, echipa de fotbal „Gloria” Bistrița antrenată de Remus Vlad, a reușit să promoveze în prima divizie a țării, unde a activat onorabil până în anul 2011, când a retrogradat în Liga II după ce nu a reușit să obțină licența pentru sezonul următor.
Câte din orașele României se pot mândri cu performanțele echipei de fotbal „Gloria” Bistriţa, condusă aproape 50 de ani de legendarul Jean Pădureanu? Aș aminti câștigarea Cupei României în anul 1994, finalista Cupei României 1996, semifinalista Cupei României în anii 1982-1993-2004, participantă la Cupa Cupelor în anii 1994-1996, în Cupa UEFA în 1993, în Cupa UEFA Intertoto în anii 1996-2001-2002-2003-2004-2005-2007.
În Cupa Cupelor, Gloria Bistriţa a bătut pe Real Zaragoza, 2-1 (1994), şi a făcut un egal cu Fiorentina lui Costa, Batistuta și Toldo, 1-1 (1996), iar în Cupa UEFA Intertoto, Gloria Bistriţa a bătut pe Atletico Madrid, 2-1 (2007), deşi la spanioli jucau atunci Thiago Motta, Jose Antonio Reyes, Simao Sabrosa, Diego Forlan şi mai ales Sergio Aguero.
M-am întrebat deseori dacă meciurile sunt pentru jucători sau pentru suporteri. Ca și arta, sportul cu balonul rotund poate exprima toate sentimentele, toate emoțiile umane, fie direct, prin actorul din arenă, fie prin simpatie în rândurile spectatorilor, iar afirmarea personalității pe stadion, singulară în irepatibilitatea ei poartă în sport ca și în artă numele de stil.
Deși nu cred că este momentul de a dezbate sensul catharsisului, trebuie spus că participarea înseamnă deopotrivă să fi implicat direct în acțiune, să nu te lași plictisit, epuizat sau indus în eroare de ea. Este o participare care presupune o anumită uitare de sine, în ceea ce privește spectacolul la care asiști. Văzând astfel lucrurile putem spune că meciul există pentru spectator. Trebuie făcută însă o diferență între spectatorul care a fost jucător și cel care nu a fost. Foștii jucători, indiferent cât de buni sau de slabi au fost simt desfășurarea meciului la nivel corporal, urmăresc fiecare pasă de pe teren cu sugestia imaginată de mișcarea pe care o face propriul corp. Același lucru se întâmplă când un fost fotbalist privește la copiii care joacă fotbal în parc, parcare sau mai știu eu unde. Se implică intens în desfășurarea meciului și chiar începe să dea sfaturi fără să-l invite nimeni, iar uneori nemairezistând se bagă în joc și face o deposedare nemiloasă în fața unui puști.
Fanatismul și obsesia sunt lucruri obișnuite în fotbal. Când ne uităm la un meci, intrăm într-o lume diferită, o lume minunată. Nu avem decât să privim la meciul cel mai palpitant și cel mai provocator, însă după fluierul de final al arbitrului ne întoarcem la viețile noastre, ne ducem la serviciu, trebăluim în propria gospodărie, ne uităm pe Facebook, vorbim la telefon etc. Nimic nu se schimbă fundamental. Viața își continuă cursul. Cine știe, poate o să mai fie un meci mai târziu!
Să ne reamintim că în ziua de 22 martie din acest an Lordul ar fi împlinit 87 de ani. El rămâne în memoria bistrițenilor prin faptul că a pus pe harta fotbalului european echipa sa de suflet „Gloria” Bistrița, iar în ciuda cinismului, a corupției și a capitalismului din fotbal, cine iubește cu adevărat acest sport trebuie să creadă în poveștile cu zâne, adică într-un anumit fel să gândească utopic.
Bistrița, 22 martie 2023 Mircea Gelu Buta
Ultimele comentarii