Editorial, Augustin Danci: Banii pentru sport, ca la ruleta rusească

 

Nu poate zice nimeni că toți români-se leneși, delăsători sau cu rea intenție. La fel cum ar fi nedrept să zici că toți cei care ne conduc nu sunt interesați de sport, deși, de multe ori, impresia asta ne-o lasă. Mulți dintre ei, primari, parlamentari, președinți de Consilii Județene, sunt interesați de sport și sunt bine intenționați în a-i ajuta și a-i răsplăti pe sportivii cu rezultate. Un exemplu e Răzvan Martin, care a primit un miliard de lei vechi de la Primăria Bistrița pentru performanța de la Jocurile Olimpice. O sumă foarte mare pentru orice român de rând dar, până la urmă echitabilă, ținând cont de ce a reușit sportivul. Gest lăudabil al Primăriei, poate cel mai frumos și corect făcut de administrația Bistriței în ultimii ani.

E jenant însă modul în care s-a făcut. Să-i promiți sportivului un apartament care nu era renovat, să dai înapoi când vezi reacția publică și apoi să-l pui să aleagă între apartament și bani, recurgând la tot felul de chichițe legislative, e un fel de descurcăreală românească. Care dă rău pentru toată lumea. Adică, în loc ca bistrițenii să rețină că primarul Crețu și Consiliul Local au făcut un lucru foarte bun, au premiat un sportiv, ei au rămas cu scandalul din jurul premiului lui Răzvan. Primarul Crețu, bine intenționat, s-a făcut un pic de cacao din cauza situației create, un fel de "uite, apartamentu`, nu-i apartamentu`, ia banu`". O târguială ca la piață pentru ceva ce trebuia să fie simplu, elegant, cu impact maxim.

De altfel, nu e prima dată când se întâmplă astfel de lucururi care implică primăria, sportul și banii. Echipele de handbal au avut parte și ele de experiențe mult mai triste, de acest gen. Primarul le-a promis susținere, bani, s-a făcut un plan, iar apoi banii n-au mai venit și totul s-a dus pe apa sâmbetei, la mijlocul sezonului.

Se spune că numai proștii fac aceleași greșeli de mai multe ori. În cazul ăsta, nu-i valabil pentru că un lucru e cert, primarul Bistriței nu-i prost deloc. El e, din păcate, doar nepregătit. Și nici asta n-ar fi o problemă, că doar nu trebuie să știe un primar ce-i cu toate sporturile, cum se face o echipă de handbal, ce înseamnă performanțele de la Jocurile Olimpice. Trebuie, în schimb, să aibă oameni pregătiți. Trebuie să-și angajeze specialiști și-n domeniul tineretului și sportului, oameni care să-i propună rezolvări clare, fără bâlbâieli, pentru problemele de acest gen. Până nu va face asta, banii de la primărie pentru sport vor fi dați în continuare ca la ruleta rusească.

Augustin Danci

 

 | 1.116 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *