Editorial, Adrian Linca: Unui papagal care n-a auzit de Adrian Crișan!

 Un oficial al Gloriei m-a întrebat cine-i Adrian Crișan, după ce tocmai îi spusesem că weekendul trecut a fost unul excelent pentru sportul bistrițean. Mă refeream la victoria Gloriei cu Dinamo, și mai ales la medalia câștigată de tenismanul bistrițean la Campioatele Europene.

 
"N-am auzit de el, e ăla care a fugit în străinătate pe vremea lui Ceaușescu?", m-a întrebat acest personaj, care se vrea om de sport și care, culmea, chiar are un cuvînt de spus în destinul echipei bistrițene. Îl confunda pe Crișan cu Creangă, cel ce într-adevăr se refugiase în Grecia acum 20 și ceva de ani. Îi rămăsese lui în minte povestea aia și tot ce se petrecuse ulterior în acest sport fusese balast pentru unul ca el, care vede doar fotbal și atât.
 
În prima fază m-a durut sufletul pentru marea nedreptate față de un profesionist  total așa cum e Crișan. O valoare pentru care n-am destule cuvinte la mine, un sportiv care a ajuns la niște performanțe greu de imaginat în România. Să te califici între primii 8 ai lumii la Jocurile Olimpice, să câștigi o medalie la europene după o jumătate de secol de la precedenta și să fii prezent de 13 ori consecutiv în topul primilor sportivi bistrițeni și să nu audă de tine unul dintre șefii Gloriei mi s-a părut extrem de frustrant chiar și pentru mine, ca ziarist ce-am scris de sute de ori despre tenis de masă, d-apoi pentru Adrian Crișan, ca performer de talie mondială.
 
Dacă era vorba despre un bistrițean fără prea mari contacte cu sportul, treacă meargă, înțelegeam. Dar unuia care își începe ziua cu ziarele de sport pe masă, care participă zilnic doar la discuții despre sport (mă rog, având doar urechi pentru fotbal) și care se plânge mereu că bistrițenii nu prețuiesc destul Gloria, nu-i pot accepta ignoranța.
 
Dar în a doua fază, mi-am dat seama cât de tare se descalifica acest papagal din jurul sportului, nu eu, și cu atât mai puțin marele sportiv. Un om care îmi ținea deseori morală în ce privește dezinteresul comunității locale față de sport avea să-mi arate că nu auzise nimic despre unul dintre cei mai mari sportivi bistrițeni din toate timpurile. Mi s-a făcut rușine de rușinea lui și am schimbat subiectul ca nu cumva să mă mănânce limba și să-l spurc așa cum, de-altfel, merita.
 
Apoi, în faza a treia, am înțeles de ce Crișan și tenisul de masă ajung la podiumul european iar fotbalul românesc nu trece de preliminarii. În primul rând pentru că fotbalul are în jurul lui prea mulți papagali de-ăștia, ca al meu. Apoi petru că ping-pong-ul e organizat mai bine. În timp ce șefii fotbalului își bat joc de copii și juniori în toate formele posibile, federația de tenis de masă pune un accent remarcabil pe competițiile juvenile. Cu bani puțini, incomparabil mai puțini ca la fotbal, tenisul de masă scoate campioni adevărați, nu vopsiți și umflați ca la fotbal.
 
Apoi pentru că la tenis de masă nu prea există blaturi, aranjamente, interpretări. Mingea cade sau nu pe masă, nu există fantă de lumină, element intențional, sau reactivare. Și nu în ultimul rând pentru că oamenii ăștia din tenis chiar  muncesc, nu se fac. Chinezii, de pildă, nu intră la masă fără un antrenament de 3 ore înainte. Fotbaliștii se joacă doar biliard în ziua dinaintea meciurilor, ca nu cumva să se surmeneze. Nu mai vorbesc despre psihic, esențial în tenis de masă și incomparabil cu cel din fotbal. Pe gazon, multora le tremură genunchii la un penalty, la un singur penalty, pe când în tenis fiecare minge e ca o lovitură de pedeapsă, în care ești singur, față în față, cu adversarul. 
 
Și mai sunt destule diferențe, pe care le realizați cu toții, nu mă dau eu mare să vi le arăt.
 
Aș vrea să vă povestesc în final o treabă petrecută sâmbătă, la un concurs de juniori, Cupa României la tenis de masă. 
Dan Daniel bătuse tot, ca la fasole și avea cupa aproape în mână. Mai avea un meci cu prietenul său cel mai bun, Adrian Costea, tot bistrițean, care termina al treilea, indiferent de rezultat. O mică înțelegere frățească, două mingi mai lungi, pe lângă masă, și Dan ridica trofeul deasupra capului. Dacă nu se gândiseră ei la asta, aveau antrenori prin zonă, care știau cum stă treaba.
 
Însă nimănui nu i-a mers mintea la așa ceva, doar mie, un fel de intrus într-un sport curat, un microbist infectat cu prea multe meciuri de fotbal la activ. Evident, Dan a jucat cât a putut de bine, dar nu l-a bătut pe Costea, care a dat și el ce-a avut mai bun. Și Bistrița a pierdut Cupa României, un trofeu important pentru palmaresul clubului sportiv. La orice turneu de fotbal, de la copii și pînă la seniori, echipa lui Dan ar fi făcut un blat cu echipa lui Costea, pentru ca prima să se aleagă cu trofeul. Dar la tenis de masă nu se întâmplă așa ceva. Și poate e și ăsta un argument în favoarea sportului cu mingea mai mică.
 
Adrian Linca
 
 
 | 491 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

1 Comment

  1. Nu are legatura cu articolul, dar nu am gasit o alta adresa unde sa va contactez, Domnule Linca.
    Sunt Conf. Dr. Dumitru din Constanta si in februarie 2020 voi publica o carte – stiintifica, nu de povesti !!! – intitulata PENALTIURILE din FOTBAL de la LOTERIE la STIINTA.
    Cartea va avea peste 450 de pagini, 6 parti si 22 de capitole. Nu se va gasi in librarii, ci se va putea procura doar de la mine, prin posta. Detalii la tel 0729 449 509.
    Eventual trimiteti o adresa de e-mail, pentru a va transmite cuuprinsul.
    Multumesc

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *