Reiau un editorial din 2015:

–         Mă, Tinele! Punem pariu că din toate loviturile libere pe care tu le execuți azi nu prinzi poarta cu niciuna? îi zic înaintea unui meci, la Zlatna, cu Livezile, în Liga a treia. Ratase multe mingi din poziții ideale în acel început de sezon și se tot băga în față, să dea doar el, deși nu era în formă. Riscam un pic aruncând mănușa. Dădea bine uneori, avea goluri senzaționale în anii trecuți, șuturi sănătoase și bine plasate. Dar vroiam, cumva , să vadă și el ce vedeau toți din tribună. Că irosea prea multe situații excelente din jurul careului și nu se dădea la o parte, doar el, doar el vroia să execute.

–         Punem, punem, Adrian…numai să mă lase domnu antrenor să bat eu…

–         Te lasă, te lasă…Și dacă nu te lasă, tot te înfigi tu la câteva, știi foarte bine..

–         Ok, punem, da’ pe ce? Pe 100 de euro…zice el repede, cu siguranța omului care are suma asta la dispoziție, ca alții de-o bere.

–         Nuuu măăă, nu pe bani, că n-am de dat, îi zic și mă gândesc repede ce-aș putea pierde fără să mă stresez. Uite, pe două cauciucuri de iarnă, zic, cu gândul la niște jafuri pe care le țineam în balcon și de care m-aș fi scăpat chiar cu plăcere. Și, de ce nu, imaginându-mi că el, cu relații prin astfel de medii, mi-ar putea oferi altele mai bune.

–         Ok, second zici, nu?

–         Da’, second. Dar fii atent! Nu e musai să dai gol, doar să nimerești poarta, indiferent dacă o prinde portarul sau merge în bare. Ai înțeles?

–         Da, domnu’ Adrian, am înțeles, zice el. Parcă-l văd și acum cum îi sticleau ochii și îi venea să pună mâna atunci, pe orice minge din preajmă și să o lovească spre poartă.

A fost 3-1 pentru Livezile și înainte de a revedea rezumatul partidei, nu-mi aminteam mare lucru din joc. Doar disperarea lui Tinel de a bate toate loviturile libere (pe film se văd doar două), din dreapta, din stânga, de la 30 de metri sau de pe linia careului..

Tinel n-a prins poarta în acel meci, deși a avut vreo 5-6 lovituri libere, pe puțin. La final s-a dat bătut. ”Da, am pierdut, o să-ți dau cauciucurile”Și mi le-a dat. După mai bine de-un an. M-a trimis la un service, la un prieten de-al lui. Când a auzit ăla despre ce-i vorba, mi-a dat niște gioarse, mai ceva ca ale mele din balcon. Nu-mi amintesc dacă le-am pus lângă container în seara aceea sau după vreo câteva zile.

Asta-i povestea adevărată cu Tinel și cauciucurile de iarnă. O poveste pe care o aud mereu, în diferite variante, pe la colțuri sau în față. Un pariu pe care l-am câștigat, în ciuda altuia mult mai important pe care l-am pierdut definitiv. Acela cu valoarea de fotbalist a lui Tinel Sighiartău, în care am crezut enorm dar care a rămas doar la stadiul de speranță.

Adrian Linca