Editorial, Adrian Linca: Hai, Gloria, trage de tine!

 

Cu minus 13 la adevăr, Gloria stă mai rău ca niciodată. După 18 etape din sezonul 96-97, a avut minus 12, la capătul unui tur în care Pădureanu a condus Rapidul. S-a întors în retur, i-a adus pe Aliuță, pe Predatu și pe alți câțiva jucători valoroși la vremea aceea și s-a salvat la două puncte în fața retrogradatelor.

Poate la fel de rău a fost campionatul 2009-2010, început cu Cârstea, continuat cu Tăbârcă după decesul „ghepardului”, apoi cu Halagian și încheiat cu Șumudică. Cheia miraculoasă a fost atunci în mâna brazilianului Moraes, susținut de un lot pregătit foarte bine în iarnă prin două cantonamente legate în Turcia.

De fiecare dată, Gloria a stat prost cu banii. Sigur, nu atât de prost ca acum. Dar a avut forța să găsească soluții peste iarnă, după tururi catastrofale.

Acum e mai greu ca oricând, dar nu imposibil. Etapele din retur care se joacă în acest an au complicat și mai tare lucrurile. Au prins Gloria descoperită, cu moralul la pământ. Partea bună, dacă există așa ceva, e că programul din primăvară e mai ușor decât cel din această toamnă. Vin la Bistrița toate echipele tari, cu excepția Vasluiului.

Ca să scape, echipa lui Pădureanu are nevoie de două guri sănătoase de oxigen în aceste ultime runde din decembrie, vineri cu U Cluj și săptămâna viitoare la Mediaș. Echipa ar rămâne în viață peste iarnă și ar avea speranțe să treacă și primăvara. Cu siguranță, lordul mai are atâtea resurse de influență încât să împrumute patru-cinci jucători valoroși, esențiali după cum arată lotul acum. Și că mai are un gram de credibilitate să mai paseze din datorii. Dacă îl revigorează un pic și pe Manea, anchilozat și resemnat după atâta energie negativă câtă a adunat în ultima vreme, putem visa la un viitor sezon în Liga 1.

Un sezon care nu mai poate începe, însă, fără o linie clară trasă înaintea lui. O linie care să marcheze un nou început în istoria clubului, un start curat, modern, profesionist. Cu oameni noi, cu acte noi, cu metode și gânduri noi. Un sfârșit e un început, știm cu toții, chiar și conducătorii de azi ai Gloriei, care nu realizează încă ce frumos poate fi un meci privit fără griji, la pensie, de la tribuna oficială.

Adrian Linca

 

 | 698 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *