Dorel Zegrean, minunea blondă a fotbalului bistrițean! Un material de colecție despre fostul mare jucător al Gloriei

Între anii 1985 şi 1990, un jucător apărut parcă din neant avea să atragă atenţia fotbalului bistriţean. Un puşti blond, extrem de talentat, juca pe orice post la Mecanica, echipă ce avea să promoveze în Divizia C cu el printre titulari.

Jucând de la 16 ani printre seniori, călit aproape 5 ani în eşaloane inferioare, Dorel Zegrean făcea pasul cel mare în 1990, din C direct în A, la chemarea lui Remus Vlad, antrenorul care obţinuse promovarea cu Gloria.

Au urmat alţi 5 ani, cei mai frumoşi din viaţa lui, cu toate că n-au fost şi cei mai prolifici. A fost perioada în care Gloria s-a impus în Cupa României şi a învins Zaragoza la Bistriţa, poate cea mai spectaculoasă din istoria clubului.

Zegrean juca pe banda dreaptă şi avea o constanţă de metronom. Poate doar Valer Săsărman, cel ce avea să-i devină naş dar şi cel mai bun prieten, să-l fi întrecut la acest capitol.

Prestaţiile sale constant bune l-au propulsat în 1995 la FC Naţional, echipă antrenată pe atunci de Marian Bondrea şi mai târziu de Florin Halagian. În cei doi ani cât a jucat acolo, Zegrean a ajuns în vârful fotbalului românesc, dar a ratat de puţin atât cupa cât şi campionatul.

Anul 1997 i-a adus însă un transfer mult visat de mai toţi jucătorii români, dornici să joace şi să câştige bani într-un campionat din vestul Europei. Dorel a ajuns în Olanda, la Fortuna Sittard, o echipă de mijlocul clasamentului, în liga stăpânită de Ajax, PSV sau Feyenoord.

Timp de 3 ani, Zegrean a jucat peste 80 de meciuri la Sittard, în cea mai fructuasă perioadă din cariera lui. În 2000 s-a întors acasă, la Bistriţa, dar n-a jucat decât vreo două etape şi a început o nouă aventură, de data aceasta în Germania. Acolo a jucat un sezon, în liga a 4-a, la Dinamo Berlin, cu care a ratat la mustaţă promovarea în liga a treia.

Un an mai târziu, clubul a dat faliment şi Dorel a fost nevoit să se întoarcă din nou acasă. Gloria l-a prit iarăşi cu braţele deschise dar, după un tur de campionat, Zegrean a decis să-şi agaţe ghetele în cui.

Era ianuarie 2003, după 27 de ani de fotbal.

Relaţia bună cu impresarul Mircea Petescu, cel care contribuise hotărâtor la transferul în Olanda, l-a împins destul de repede pe Zegrean spre cariera de antrenor. Legăturile impresarului cu FC Maramureş Baia Mare, iar mai apoi cu Olimpia şi Someşul Satu Mare au fost decisive pentru ca Dorel să ajungă pe banca tehnică a celor 3 echipe, în postura de secund. Dar problemele financiare cu care se confruntă cluburile mai sus amintite l-au adus din nou acasă, la Bistriţa, unde a antrenat echipa a doua a Gloriei în vremurile bune. Acum este antrenor secund la echipa pe care o iubește cel mai mult, dar în Divizia C și speră în vremuri mai bune.

 

Un singur trofeu, Cupa României

Deşi a fost aproape de mari performanţe, Dorel Zegrean s-a ales cu un singur trofeu în toată cariera lui de jucător. Acesta este legat de Gloria, cu care a cucerit Cupa României. Atunci, în aprilie 1994, Zegrean a intrat pe teren alături de Tene, Cristea, Dumitriu, Săsărman, Mironaş, Balaur, Răduţă, Sevastiţa, Stancu şi Ilea, în meciul din „Regie”, cu Universitatea Craiova.

Chiar dacă doi ani mai târziu nu se mai afla în lotul Gloriei la cealaltă finală disputată de data aceasta în compania Stelei, Dorel Zegrean a mai jucat încă două finale de cupă, dar le-a pierdut pe amândouă. În 1997, aflat printre titularii lui Florin Halagian la FC Naţional, a pierdut cu 4-2 în faţa Stelei, iar în 1999 a jucat finala Cupei Olandei, Fortuna Sittard – Ajax.

Trei selecţii la naţională

Puţină lume ştie că Dorel Zegrean are şi 3 selecţii la naţională. Bistriţeanul a fost convocat pentru 3 acţiuni amicale. Mai întâi a făcut parte din lotul care a efectuat un turneu în Hong Kong, înaintea CM din 1994. În compania Coreei de Sud, Zegrean a jucat tot meciul, iar România a câştigat cu 2-1 prin golurile marcate de Ilie Dumitrescu.

Apoi a fost convocat în 1995, la un meci Grecia-România (1-0), meci în care a intrat în repriza secundă în locul lui Cotora. Ultima convocare a fost tot în 1995, la un meci Turcia – România (1-1), când a intrat după pauză în locul lui Ioan Ovidiu Sabău (cel care marcase golul selecţionatei noastre).

 

Carte de vizită

  • s-a născut în 4 decembrie 1969, la Mărişelu
  • a debutat în Divizia A în 3 martie 1991, la un meci FC Argeş – Gloria 2-0
  • a jucat 5 sezoane la Gloria, însumând 123 de meciuri şi marcând12 goluri
  • în 1995 s-a transferat la FC Naţional pentru două sezoane, jucând 52 de meciuri
  • din 1997 până în 2000 a jucat în prima ligă olandeză, la Fortuna Sittard
  • în sezonul 2000-2001 a jucat la Dinamo Berlin (liga a 4-a)
  • în sezonul 2002 s-a întors la Gloria iar în 2003 şi-a încheiat cariera de jucător
  • căsătorit din 1994, are două fete, una dintre ele, Bianca, e componentă a echipei bistrițene de handbal.

 

„Valoarea se măsoară în trofee”

Dorele, te consideri un om norocos?

Cu siguranţă. Am două fete extraordinare, care încununează o familie frumoasă. Am avut şi o carieră destul de bună, cu rezultate mulţumitoare pentru mine. Da, până acum am fost norocos. Să vedem de acum înainte ce-mi va rezerva viaţa.

Ai jucat fotbal de când te ştii. Crezi că mai poţi trăi fără acest microb?

Nu, evident. Orice aş face tot în jurul fotbalului mă voi învârti. Fie că voi continua cariera de antrenor sau voi face altceva, mintea tot la fotbal îmi va sta. E greu să te laşi, e foarte greu să nu mai joci. Sau cel puţin aşa mi-a fost mie. E dureros să simţi că nu mai poţi face faţă la un nivel la care ai fost. E greu să vezi că nu te mai ascultă picioarele.

Care a fost cel mai important meci din viaţa ta?

Cel în care am câştigat Cupa României cu Gloria. Ştii cum se spune: valoarea se măsoară în trofee. Am jucat multe meciuri frumoase, cu Ajax sau PSV Eindhoven, dar nici unul nu mi-a adus atâta satisfacţie ca acela cu Universitatea Craiova.

Asta înseamnă că Gloria a rămas echipa cea mai apropiată de sufletul tău?

Normal. Aici mi-am făcut cei mai buni prieteni, pe care îi am şi azi. Aici m-am lansat, aici mi-am încheiat cariera. Sigur că m-am împlinit ca jucător în Olanda. Dar aceea nu pot spune că a fost o perioadă foarte frumoasă. A fost destul de greu. Mai ales la început, când nu ştiam limba, mă descurcam greu, nu puteam comunica cu nimeni. Apoi m-am acomodat, dar ştii cum e, nicăieri nu-i ca acasă.

Cum e să stai pe bancă? Toată lumea zice că e mai greu ca în teren…

Aşa e…într-adevăr e mai greu ca în teren. Dar îmi place. Aş vrea să îmi pot construi o carieră, măcar pe jumătate cât cea de jucător. Deşi e foarte greu….E o meserie grea, nu-i chiar aşa cum pare de pe margine.

Material realizat de Adrian Linca în 2005, pentru săptămânalul Sportul bistrițean

 

 

 

 

 

 

 | 2.003 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. a fost aproape să prindă lotul pt world cup 94

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *