Fostă mare atletă, în prezent ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Doina Melinte s-a reîntors în orașul unde și-a început cariera ca sportivă. A participat la evenimentul organizat de Direcția de Sport sub denumirea ”Povestea Sportului din Bistrița-Năsăud”. Descoperită de Ioan Zanca, tatăl actualului director al DSJ, Doina Melinte și-a început cariera la Bistrița și a învățat la Liceul cu Program Sportiv. „În Bistrița am făcut primii pași spre performanță. În urmă cu 36 de ani am venit aici în Bistrița, ca elevă a Liceului Cooperatist. În primăvara anului 1972 am fost selecționată de domnul Ioan Zanca, antrenor, ca sportivă de performanță. Au fost anii de liceu de aici, anii care m-au format pentru marea performanța” a declarat Doina Melinte. În discursul său, fosta medaliată olimpică a amintit și de problemele cu care se confruntă sportul românesc în prezent. „Eu vin cu un îndemn. Sportul românesc este undeva în declin și această criză mondială ne afectează și pe noi. Dacă vom putea face o echipă împreună, vom ajunge acolo unde am fost odată” a declarat Doina Melinte.
| 414 vizualizări
Ultimele comentarii