De bună seamă, luna ianuarie este perioada în care mai toate echipele (mai ales de fotbal) se reunesc pentru a pregăti campania competițională din prima jumătate a anului.
Se face apelul, se schimbă impresiile de vacanță, se ia act de hotărâri și reguli noi ale administrației și ale conducerii tehnice. Se trece apoi la un control medical de specialitate și neîntârziat antrenorii îi supun unor probe de control ce vizează capacitatea de efort la început de etapă.
Dar baza începutului are în vedere, predilect, pregătirea fizică generală și specifică. Alături de ea și latura moral-volitivă se are în vedere. Unii specialiști în antrenamente amalgamează cu insistență și pregătirea teoretică. Atât cât mai permite bugetul de timp se atacă și ceilalți factori ai antrenamentului sportiv. Lucrul cu mingea în condițiile noastre climatice este puțin aplicabil și mai ales cu rezultate îndoielnice.
Varietatea mijloacelor (exercițiilor) folosite împreună cu dozarea și respectarea principiilor pedagogice asigură succesul pregătirii în această etapă. Treptat după cicluri înlănțuite de-a lungul a 3-4 săptămâni (mai multe în cazul juniorilor) se introduce tot mai consistent pregătirea tehnico-tactică și valorizarea ei în cadrul jocurilor (școală, de verificare ș.a.). Evident că antrenorii pricepuți își țin permanent sub control parametrii pregătirii (efortului). Probele de control practicate după fiecare etapă dau indicii valoroase asupra corijărilor ce trebuie făcute proiectului de antrenament însușit pentru perioada pregătitoare.
În fotbal indicii de corijare a procesului sunt date de jocurile premergătoare perioadei competiționale. Ele trebuie organizate sub semnul cerințelor tactice, a blocurilor funcționale și mai ales a capacității de a aglomera zonele fierbinți (centrul apărării) și de a crea superioritate în atac, de a manifesta inițiativă permanentă.
Intrarea în perioada competițională se face cu intensificarea efortului și scăderea volumului de pregătire. Pentru susținerea unui asemenea algoritm de efort starea de spirit este dătătoare de ton pentru ducerea la bun sfârșit a sarcinilor de pregătire. De aceea atitudinea antrenorului, limbajul și tonul pozitiv, încurajator joacă rolul principal în practica cotidiană.
Sunt doar câteva jaloane folositoare deopotrivă și celor din administrație cât si antrenorilor. Aceștia însă știu prea bine că meseria culturii corporale, știința jocului este o artă care cere aplicare (vocație) și în care inițiativa și creația este decisivă. Informarea și comunicarea cu ceilalți profesioniști constituie secretul de a te afla mereu în fruntea coloanei.
Constantin Sănduță
Ultimele comentarii