De ce schiază bistrițenii în Austria

– de câțiva ani încoace, românii iubitori de schi aleg tot mai des pârtiile din Austria. După 3 zile de schi în stațiunea Lachtal, ”Sportul bistrițean” poate răspunde la întrebarea de ce preferă ai noștri să bată 2000 de kilometri, în loc să aleagă Vatra Dornei, Borșa, Cavnic sau Valea Prahovei.

Pentru un schior împătimit, iarna nu poate trece fără să-i lase urme pe schiuri și clăpari. Dacă înainte de 90, o săptămână pe Valea Prahovei era visul oricărui iubitor de zăpadă, acum ținta celor care practică sporturi de iarnă s-a mutat spre Austria. Auzim deseori despre condițiile din Alpi, mult peste cele din România și despre costurile destul de reduse la care ne putem bucura de ele. Încercând să ne lămurim dacă într-adevăr merită cel puțin 2000 de kilometri pentru câteva zile pe schiuri, am ales o stațiune medie ca mărime, ca distanță față de România și ca ofertă în ce privește sporturile de iarnă. Se numește Lachtal și e plasată în centrul Austriei, la 250 de kilometri de granița cu Ungaria, în landul Steiermark. Nu are pretențiile cunoscutelor stațiuni Schladming, Ischql, Nassfeld, Kitsbuhel sau Zillertal, dar are toate condițiile pentru un schiat în cele mai bune condiții. Cei 48 de kilometri de pârtii, pe care poți ajunge cu 9 instalații de urcare, totalizează 140 de hectare. Stațiunea se află la 1600 de metri altitudine și cu telescaunul ajungi la 2200. Într-o panoramă de vis, aproape de nori, vezi trasee de schi oriunde îți întorci capul și poți coborî peste 4 kilometri pe pante potrivite pentru oricine, începători sau profesioniști. Abonamentul valabil pe toate instalațiile de cablu costă 30 de euro pe zi pentru un adult, 16 euro pentru un copil și 27 pentru un student, dar prețurile scad considerabil dacă ziua de schi o începi doar la ora 12.00 sau plătești pentru mai multe zile în avans. Dacă te gândești să închiriezi schiuri, găsești un echipament complet, de cea mai bună calitate, la 29 de euro pe zi, dar te poți mulțumi liniștit și cu echipament la 20, dacă nu ești exagerat de pretențios. Nu trebuie să-ți faci griji nici în privința zăpezii, fiindcă pârtiile de la Lachtal au zeci de tunuri pentru zăpadă artificială, astfel încât se poate schia până în aprilie. În privința cazării, poți alege o agenție de turism care să te trimită la sigur din țară dar poți găsi și singur pensiuni pe internet sau chiar la fața locului. Prețurile în zonă încep de la 25 de euro pe zi fără masă și urcă până la condiții de 4 stele.

În concluzie, o zi de schi la Lachtal poate satisface multe pretenții, dintre cele mai variate. Cu familia, cu prietenii sau de unul singur, te poți bucura de condiții excelente, mult peste cele din România. În ce privește banii, te poți descurca și dacă stai mai prost cu veniturile sau ai arici la buzunare. Cu schiuri și mâncare de acasă, nu vei cheltui pe pârtie mai mult 30 de euro pe zi.

Peste 300 de stațiuni în toată Austria

Austria este divizată în 9 landuri, cele mai multe pârtii de schi fiind în Tirol, în zona orașului Innsbruck, între granițele cu Germania, Elveția și Italia. Acolo se află celebrele zone Zillertal, Ischql sau Kitsbuhel, fiecare cu peste 200 de kilometri de pârtii și cu câte 4 feluri de instalații de urcare. Distanța din Bistrița și până la cea mai apropiată stațiune din Tirol este de 1200 de kilometri, peste 800 dintre ei putând fi parcurși pe autostrăzi. Al doilea land ca număr de pârtii este Steiermark, cu 87 de stațiuni în centrul Austriei, cea mai cunoscută fiind Schladming, unde s-a ținut săptămâna trecută o etapă din Cupa Mondială. Avantajul acestui land e că se află mai aproape de România. Stațiunile de pe Muntele Semmering se află la 130 de kilometri de granița cu Ungaria și la cel mult 900 de Bistrița. Aici sunt și foarte multe zone de schi folosite în special de localnici, cu prețuri mult mai mici. Salzburgul cu al său ghețar Dachstein și cele peste 50 de stațiuni, dintre care se remarcă Flachau sau Saalbach, ocupă un loc important în ce privește sporturile de iarnă. Nordul și estul Austriei sunt mai slab reprezentate pe harta schiorilor, dar și ele au zone cu condiții peste cele din România.

Cât costă o săptămână de schi în Austria

Prețul mediu al unei săptămâni în Austria se învârte undeva în jur de 500 de euro de persoană. Agențiile de turism din Bistrița au oferte pentru toate buzunarele și gusturile. Există însă și varianta unei excursii pe cont propriu. De pildă, 4 schiori care pleacă din Bistrița cu o mașină pe motorină, într-o zonă nu prea îndepărtată a Austriei și nu la condiții de top european în ce privește pârtiile, dar totuși mult peste România, se pot întoarce acasă cu doar 250 de euro cheltuiți de persoană. Includem aici 25 de euro motorina, 100 instalațiile de urcare, 100 cazarea și 25 mâncarea din supermarket. La limită, desigur, dar asta înseamnă că 5 zile de schi de Austria pot costa doar 10 milioane, sub costurile de cazare și masă de oriunde din România.

Cât costă o săptămână de schi la Vatra Dornei

O săptămână de schi la Vatra Dornei, acolo unde aleg să schieze mulți bistrițeni, scoate din bugetul unei persoane peste 10 milioane. Cazarea la una dintre pensiunile din zonă e în jur de 50 de lei pe noapte, urcatul pe pârtie consumă aproape 100 de lei pe zi (4 lei la Parc, 8 lei la Telescaun), iar mâncarea te costă încă cel puțin 50 de lei pe zi. Riscând să găsești pârtia fără zăpadă în orice zi sau să rămâi fără talpă pe schiuri din cauza cioatelor sau a bolovanilor, ai toate șansele să te întorci mai stresat decât ai plecat de-acasă. Borșa, Piatra-Fântânele, Cavnic sau Toplița nu pot nici ele să se compare la nici un capitol cu pârtiile austriece, poate doar la prețurile practicate.

Austria – avantaje

– pârtii de calitate, lungi și bine întreținute

– instalații de cablu silențioase, multe acoperite sau cu protecție împotriva vântului și frigului

– schiori civilizați

– prețuri rezonabile

– centre de închirieri cu

– echipamente moderne, bine întreținute, la prețuri civilizate

Austria dezavantaje

– distanța mare, două zile pierdute pe drum

– prețuri mari în restaurante, baruri, cafenele

– exclus schiatul de week-end, cu dus întors în aceeași zi, practicat de mulți amatori de sport din România

– costuri colaterale: cauciucuri de iarnă, asigurări medicale, rovignete pentru autobenzi.

 | 220 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On