Dan Matei, pus pe făraș. Cine urmează?

Jean Pădureanu l-a destituit pe Dan Matei de la echipa a doua. Motivul? Rezultate slabe. Nu zău?

Dan Matei este clujean, dar s-a stabilit acum 15 ani la Bistrița. De atunci a jucat 171 de jocuri la prima echipă și a
antrenat 9 ani echipa a doua. Are în palmares cam tot ce a obținut Gloria mai bun în fotbalul mare, dar și o promovare ca antrenor în divizia B cu echipa a doua, pe care a antrenat-o atunci alături de Balaur. Recent a fost pus pe liber de Jean Pădureanu, care a invocat rezultate slabe. Însă motivul adevărat nu pare să fie nici pe departe acesta, în condițiile în care formatul și obiectivele acestei echipe nu țineau în nici un fel cont de rezultate, ci de rodarea unor jucători pentru echipa mare.

Mandea, mărul discordiei

De fapt, nemulțumirile președintelui față de omul care l-a slujit cum a putut mai bine 15 ani se leagă de un jucător, Alexandru Mandea. Se vorbește că Matei nu ar fi acceptat compromisul de a-l folosi pe acesta mai mult în echipă, deși știa că e puternic susținut de Pădureanu. Președintele, la rândul său, l-a adus pe Mandea de la Craiova, la recomandările și insistențele lui Gheorghe Nedelescu, oficial FRF și fost viceprimar în Bănie. Nedelescu ar fi prieten cu tatăl lui Mandea, un om cu influență în Craiova, care vrea să-și facă băiatul fotbalist cu orice preț. Însă acesta nu pare să aibă calități de prima ligă. Matei l-a folosit în turul campionatului, dar apoi Mandea s-a accidentat și n-a mai jucat până la începutul acestui an. Când a fost luat în lotul mare și dus în Antalya, tot la insistențele lui Pădureanu, presat de Nedelescu. Însă nici Sabău nu a putut face mai mult decât să-l țină în preajma fotbaliștilor din lotul său.

La începutul returului, Mandea a ajuns din nou la echipa a doua. Matei a vrut să-l introducă în teren la meciul din prima etapă, însă doar după pauză. Mandea s-ar fi ofuscat și ar fi refuzat să intre în meci, mai ales că urma să fie folosit pe un post ce nu-i convenea. Matei s-a enervat și conflictul a ajuns la urechile lui Pădureanu. Și imediat la cele ale lui Nedelescu. Acesta, l-a chemat la ordin pe Matei, cu ocazia partidei Gloria-Rapid, la care oficialul FRF a fost observator. ”Păi bine, mă Matei, de ce nu vrei tu să-i dai șanse acestui băiat? Las că te fac eu!”, i-ar fi spus Nedelescu. După numai o săptămână, Pădureanu l-a chemat pe Matei și i-a comunicat că nu se mai ocupă de echipa a doua.

Se teme să nu-i ia apartamentul

Dan Matei nu a vrut să comenteze în nici un fel acest incident. Fostul fotbalist s-a arătat vizibil afectat de această destituire, dar nu vrea să facă public nici un amănunt. Surse din cadrul clubului susțin că Matei se teme că Pădureanu i-ar putea lua apartamentul în care locuiește împreună cu soția și cele două fiice, apartament care aparține clubului. Aflată pe strada C. R. Vivu, locuința i-a fost dată lui Matei în anii ”˜90, când a venit la Gloria.

Sabău știe mai multe

Ioan Ovidiu Sabău, cel care are un cuvânt important de spus în mersul clubului din ultima vreme, lasă senzația că stă deoparte față de acest incident. Există voci care susțin că nu are nici o legătură cu destituirea lui Matei, ba chiar că l-ar fi susținut cât ar fi putut în fața președintelui. Dar există alții care zic că Sabău ar fi de fapt la originea destituirii. Moțul i-ar pregăti astfel postul la echipa a doua lui Sandu Tăbârcă, antrenorul secund pe care l-a adus la începutul sezonului din ligile inferioare austriece.

Balaur, Caizer, Matei, cine urmează?

În ultimii ani, la Gloria au mai existat cazuri în care oameni dedicați acestui club au fost îndepărtați nejustificat. Unul dintre ei a fost Ioan Balaur, de care s-au legat toate succesele echipei bistrițene de după Revoluție. Balaur a plecat cu coada între picioare de la Bistrița, nemaifiind agreat de Pădureanu și Sabău. Alt exemplu ar putea fi medicul Radu Caizer, care a fost înlocuit anul trecut cu Dan Dragoș Crăciun, deși cariera lui sportivă și profesională a avut un singur reper, Gloria.

 | 552 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On