În fotbal, conflictul de interese ar trebui să fie pedepsit ca în politică. Nu e moral și corect din niciun punct de vedere ca un om care conduce Asociația Județeană de Fotbal să aibă și echipă de fotbal în județ. Fără nicio aluzie, remarcăm cum FC Bistrița, echipa lui Dan Jiga, a promovat la pas în Liga a IV-a și acum e în cărți pentru a promova în Liga a III-a. Poate că jucătorii de acolo chiar au valoare, poate că echipă a câștigat toate meciurile pe merit și poate că merită să joacă în Liga a III-a. Dar chiar și așa, meritele jucătorilor sunt văzute cu reticență de suporteri, pentru că e echipa președintelui.
Ideea e că într-un fotbal coclit, într-o divizie județeană putredă, în care a ajuns să se vorbească fără menajamente despre combinații și arbitrii care trag pentru o echipă sau alta, exact asta ne mai trebuia, să aibă președintele AJF o echipă. Mai ciudat e că Dan Jiga nu prea e amendat de lumea fotbalului și nici de presa din județ pentru acest lucru.
Imaginați-vă cum ar fi ca Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir să fi condus două echipe de fotbal (chiar dacă nu pe acte), în perioada când erau șefi la FRF și LPF. Era imposibil să-și facă unul dintre ei echipă, nu? Era de neacceptat pentru toată lumea sportului, chiar și în cazul lor, două figuri care au simbolizat mulți ani, pentru suporteri, ce a fost mai rău în fotbalul din România. Și totuși, Dan Jiga face nestingherit acest lucru. Pentru că vrea, pentru că poate. Puneți pariu că, dacă vrea, își poate face cinci echipe de Liga a IV-a, conduse de neamuri, de prieteni, de prietenii prietenilor? Dacă, să zicem, e ziua ta, ești microbist și Dan Jiga nu știe ce cadou să îți ia, rezolvă repede. Îți face echipă în județ și ți-o dă împachetată, cu fundă. Dacă te însori și vine naș la nuntă, îți face cadou o echipă de fotbal în județ. E de râs, dar el poate, că e bazat. Acest Superman, acest „Fac Ce Vreau” al fotbalului din județ, atotputernic și multitalentat, a creat un precedent care poate nu era trecut cu vederea nici în vremea cooperativei fotbalistice din anii `90.
Dar, dincolo de asta, în lumea fotbalului din județ se mai vorbește că Dan Jiga ar fi avut un vis. Ar fi visat ca echipa sa, FC Bistrița, care trece în galop dintr-o ligă în alta, să ia locul Gloriei. Dacă în urmă cu puțin timp, acest lucru ar fi fost imposibil, orașul susținând că trebuie să trăiască tradiția Gloriei, acum acest lucru nu mai e imposibil. Primăria și Consiliul Județean nu mai vor să susțină clubul Gloria și mai mulți antrenori și foști mari fotbaliști ai clubului au plecat și sunt tot mai nemulțumiți de ce se întâmplă în fenomen. Profitând de curentul falimentului care bate prin clubul de tradiție, Dan Jiga are șanse să vină pe turnantă și să ia, cu echipa sa, locul Gloriei. Un scenariu de coșmar pentru cei care iubesc Gloria și pentru cei care mai cred încă în moralitate și într-un fotbal curat. Dar nu un scenariu imposibil în vremurile tulburi în care trăim.
Augustin Danci
Ultimele comentarii