Cum se simte Tibi Ușeriu, cine l-a însoțit de-a lungul cursei și care a fost cel mai dificil adversar! Ai primele declarații!

La două zile după finalul fericit al ultramaratonului de la Cercul Polar, sportulbistritean.ro a stat de vorbă cu Tibi Ușeriu, aflat încă în Canada, la recuperare.

O zi întreagă doar am stat întins, am mâncat, m-am hidratat, mi-am pansat degetele și picioarele. Mă simțeam de parcă mă lovise un avion. Acum mi-am mai revenit. Am ceva degerături la față, dar mă vindec încet încet. Am slăbit 5 kilograme, nu prea mult. În rest totul e ok, o să mă recuperez repede”, sunt primele declarații ale lui Ușeriu.

Întrebat care a fost cea mai mare problemă de-a lungul celor 8 zile și 8 nopți, Tibi a mărturisit rapid și sec: ”Frigul. El  a fost cel mai dificil adversar. Nicio haină de pe lumea asta, nici un echipament nu te poate proteja de acel frig pătrunzător. Simți că te arde tot corpul”.

De asemenea, am fost curioși să aflăm detalii și despre ultimii 100 de kilometri, în care s-a întrecut cu un concurent din Singapore, în timp ce veștile despre starea lui de sănătate nu erau tocmai bune.” Da, am avut la piciorul drept, în mai multe locuri, un fel de infecții pe os. Mi s-a spus că sunt din cauza frigului. Erau crâncen de dureroase. Dar aș fi trecut peste orice, zburam peste oricine, nu doar peste singaporez. Doar era visul meu și trebuia să ajung la el”, ne-a mai zis Tibi Ușeriu.

L-am întrebat și despre halucinații și am primit un răspuns pe cât de sincer, pe atât de amuzant: ”După cea de –a treia zi, halucinațiile m-au însoțit mereu. Patinau cu mine rățoiul Daffy, Tom și Jerry, tot felul de personaje din desene animate. Iar în jur vedeam doar fluturi mov”, ne-a povestit maratonistul.

Tibi Ușeriu va pleca marți după masă din Canada și va ajunge acasă miercuri seara.

Adrian Linca

 | 566 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *