Cristian Coroian, operat de menisc, revine peste o lună

 

Veteranul Gloriei, Cristian Coroian, a trecut peste o operație de menisc și va rata cel puțin primele 3 meciuri din acest an. Intervenția a avut loc în această dimineață la o clinică din Cluj și mâine fotbalistul va fi externat. Coroian s-a antrenat cot la cot cu ceilalți jucători din lot până înaintea meciului cu Alania Vladikavkaz, al treilea amical din Turcia. A simțit dureri la genunchi și a ratat partea a doua a cantonamentului.

Antrenorul-jucător al Gloriei va împlini în martie 38 de ani, dar nu se gândește încă la retragere. „O să trec și peste accidentarea asta și sper să revin în teren”, spune fotbalistul cu peste 200 de meciuri pentru Gloria.

Adrian Linca

 | 278 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *