Crăciun l-a bătut pe Mureșan la junioare II

Junioarele II au disputat, în perioada 13-15 februarie, al patrulea turneu din cadrul seriei G a Campionatului Național, serie în care Bistrița este reprezentată de 2 echipe: LPS Bistrița și CS Indryas. După patru turnee, niciuna dintre cele două nu mai are șanse de calificare mai departe. Indryas-ul, o echipă nou formată, se clasează pe ultimul loc în grupă, cu doar patru puncte. Echipa antrenată de Vasile Mureșan a pierdut toate cele patru partide ale turneului de la Baia-Mare. Mureșan a fost învins de Iuliu Crăciun cu scorul de 25-16.

LPS Bistrița a câștigat două meciuri din patru, pe lângă Indryas reușind să învingă și pe CSS Zalău. Deși nu mai are șanse de calificare la turneul semifinal, Crăciun este mulțumit de evoluția fetelor sale și de parcursul de până acum. ”A fost un turneu bun, au jucat bine și au respectat indicațiile tehnico-tactice. Noi nu ne-am propus să ne calificăm mai departe, am început mai slab, dar fetele și-au dat drumul pe parcurs. Sperăm să avem evoluții bune în ultimul turneu, cel de la Bistrița”, a declarat Iuliu Crăciun.

 | 307 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On