Copiii înfiați ai Gloriei! Un editorial de Adrian Linca!

Când Manea se referă la copiii Gloriei vorbește, probabil, despre Mor, Kanon, Trestinicu și Antonache. Doar ei au sub 20 de ani dintre cei pe care îi folosește în aceste retur de campionat.

Însă toți cei 4 n-au nicio legătură cu talentele locale, pe care clubul se tot laudă că le promovează. Primii doi sunt africani, dubioși când vine vorba despre vârsta adevărată. Și destul de slabi în teren. Mor ăsta a contribuit din plin la primul gol înscris de ieșeni, uitând să mai coboare cu Pătulea, pe care l-a lăsat să înscrie nestingherit. Al doilea a sărit ca un bostan la golul 2, deși e mare cât biserica sașilor. Ne-a impresionat un pic anul trecut, dar acum nu joacă mai nimic. Al treilea, Trestinicu, e penibil tare. A mai intrat la Vaslui și a comis două penalty-uri. Ieri, la Iași, a făcut ambele goluri. N-are nicio calitate de fundaș stânga, acolo unde e folosit. Joacă mai mult cu dreptul, nu dă cu capul, nu are fizic și forță, nu a urcat nici măcar o singură dată în atac. Cel de-al patrulea, Antonache, nu e rău, dar a picat din întâmplare în primul 11, că nu aveam niciun atacant valid în prima etapă. A avut noroc, a marcat și gata. De-atunci e forțat mereu și i se văd limitele.

Ä‚știa-s copiii Gloriei, despre care pomenește Manea mereu. Ceilalți, au peste 25 de ani. Hlinca, Radu și Bucur asigură partea sentimentală, bistrițeană, a proiectului de reorganizare și sunt surprizele plăcute din lotul lui Manea. Exemple clare de incompetență la nivelul conducerii și antrenorilor de până acum, care i-au lăsat să se zbată ani în șir la echipe de doi lei prin țară, deși puteau juca în orice garnitură a Gloriei, de 10 ani încoace.

Ce-a mai rămas nepomenit din Gloria de azi sunt doar umpluturi. Stroe, Chițu, Oprea, Feher, Enescu, Iordache sunt jucători mediocri, aduși la număr. Iar Å¢ârcă și Curtuiuș sunt doi bistrițeni care încă nu confirm, deși au jocuri destule în picioare.

Și-n fine, Sighiartău. El reprezintă fotbalul județean. A fost considerat cel mai bun din Liga a 4-a și a fost adus la echipa mare în mod justificat. Are 28 de ani și a debutat la Iași, în ultimele 25 de minute. Nu i-a ieșit nimic, e adevărat, dar dacă i-ar fi ieșit ar fi fost o minune. Să vii de la Liga a 4-a, accidentat în ultimele două luni, e aproape imposibil să te remarci.

Bun! Asta e Gloria de azi. Așa o văd eu. Aaa…plus 4 portari, toți valoroși, peste media echipei.

Înjurați-mă cât vreți, dar eu nu simt nicio aromă de primăvară în viața acestei echipe. Doar o mare improvizație, ca într-un spectacol prost de stand-up comedy. Dacă adăugăm deasupra ingredientul principal al reorganizării, vânzarea stadionului, avem un tablou destul de kitschos al situației în care se află Gloria. O strategie pe care o putea gândi și un primar de țară pentru o echipă de liga a patra, nu atâtea capete înțelepte și pricepute în fotbal câte se învârt prin parcul municipal.

Adrian Linca

 | 817 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *