Un bătrânel de talie mijlocie, bolnav și neobosit de, și din cauza fotbalului și care, la 80 de ani, a continuat „să se miște” cu treabă în lumea fotbalului.
Din galeria antrenorilor ce s-au perindat de-a lungul anilor în curtea Gloriei, Ilie Savu a fost unul dintre cei cu trecutul extrem de titrat.
Născut prin anii de început organizatoric al fotbalului românesc, în 1920, Ilie Savu s-a dovedit un precoce jucător. Debutează la 13 ani, la Clubul Carmen București. In același an trece la Venus, la juniori, iar apoi la seniori, în poartă, alături de „seniorii de câmp” Ionescu-Crum, Colea Vâlcov, Andrei Rădulescu, Silviu Ploieșteanu, Orza, Humis, Negrescu și alții.
Pentru cititorii de astăzi, trebuie spus că echipa Venus era cea mai valoroasă echipă a momentului din București.
Peste ani, devine ofițer de carieră și finele Războiului îl găsește în garnizoana Deva unde, firesc, joacă și fotbal.
La puțină vreme, împreună cu Eugen Mlădin (viitor antrenor federal), Gh.Popescu (antrenor la echipa națională), Mihai Ionescu (secretar general adjunct al FRF), Stere Zeamă (cel ce va juca apoi la AS Armata Câmpulung, U.Cluj și Gloria Bistrița) și alții, constituie echipa AS Armata București (viitoarea CCA și apoi Steaua).
După 1950, „Nea Ilie” abandonează postura de jucător și este numit, pe linie de comandă, șeful instruirii sportive (pentru cele 19 secții pe ramură de sport) la Casa Centrală a Armatei.
Urmează, pentru el și echipa CCA, „epoca de glorie”. CCA va domina fotbalul românesc în anii care au urmat. La conducerea tehnică este numit colonelul Savu. Este dublat de ilustrul teoretician al fotbalului românesc, dr.Virgil Economu.
In perioada 1953 – 1958, deci la vârsta de 33 de ani, sub „bagheta” Ilie Savu – V.Economu, CCA-ul va câștiga, an de an, campionatul și câteva cupe.
Peste ani, Ilie Savu este chemat, atât de conducerea CCA, cât și de FRF, pentru a dirija munca cu juniorii. Poate de aceea, în această calitate, este prezent la câteva ediții anuale ale taberei naționale dedicată juniorilor, organizate la Bistrița. Aparent îngăduitor, bonom, „nea Ilie” era înconjurat mereu de ucenicii fotbalului. Dar când era necesar, intervenea militarul din el pentru a repune lucrurile în normal.
În asemenea împrejurări, antrenorul Savu cunoaște bine Bistrița și clubul său reprezentativ Gloria. De aceea acceptă fără rețineri, în trei stagiaturi, comanda tehnică a bistrițenilor.
De fiecare dată a privit sus, sus de tot. Spre prima scenă a țării. Asta după ce făcuse „minunea” de promovare la Corvinul Hunedoara (cu Lucescu și Remus Vlad). N-a apucat să-și vadă visul care i-ar fi încheiat apoteotic cariera. Dar visul s-a împlinit în 1990, sub bagheta elevului Remus Vlad. „Nea Ilie” avea deja 70 de ani. A rămas la București, în curtea FRF mulți ani, până la trecerea în neființă.
Clubul Gloria îi păstrează o frumoasă amintire.
Ultimele comentarii