Spectatori mulți, fotbal puțin! Gloria, invizibilă în prima repriză, pierde cu 2-1 la baraj!

Vremea capricioasă și ploaia nu au ținut departe publicul bistrițean de la susținerea Gloriei în drumul ei spre accederea în eșalonul secund al fotbalului românesc.

Aproximativ 3.500 de oameni au fost prezenți în tribunele Stadionului Municipal “Jean Pădureanu” pentru a asista la primul meci de baraj împotriva celor de la Corvinul Hunedoara. Hunedorenii, la rândul lor, au fost încurajați de aproximativ 400 de suporteri care au ocupat jumătate din peluza care, în vremurile Gloriei din Divizia A, găzduia galeriile celor de la Steaua, Dinamo sau Rapid, devenind adesea neîncăpătoare.

Gabi Balint a oferit lovitura de start a meciului, moment ce ar fi trebuit să aducă un plus de moral și determinare în rândul jucătorilor bistrițeni. Lucrurile au stat însă complet diferit. Elevii lui Falub au făcut greșeli majore în apărare, fundașii centrali fiind adesea depășiți de situație în prima repriză.

Nici în atac nu am stat prea bine, primul șut important la poarta celor de la Corvinul înregistrându-se abia în a doua jumătate a reprizei secunde. De cealaltă parte, Corvinul a stat mai bine în teren decât Gloria și s-a impus în joc, în deosebi în prima repriză, cea care de altfel a conturat în mare parte rezultatul final al meciului.

Încă din primul minut al meciului, Corvinul Hunedoara a reușit să ajungă cu ușurință în careul bistrițean. Totuși, atacul oaspeților a fost rapid interceptat de apărătorii Gloriei. La doar două minute mai târziu, o minge scăpată de portarul Lefter a ajuns la Davordzie, care, din preajma punctului cu var, a prins un șut ce a trecut puțin peste transversală.

Corvinul a continuat să domine jocul, ratând o ocazie mare de a deschide scorul în minutul 13, când o centrare pe jos în careul Gloriei nu a fost finalizată de atacanții oaspeților, care au alunecat în preajma balonului din cauza gazonului umed. În minutul 19, o minge trimisă în adâncime este urmărită de oaspeți până la limita terenului, de unde centrată în careu, ajunge în fața porții, însă este reluată de atacantul Corvinului în brațele lui Bodea.

În minutul 20, soarta partidei avea să prindă contur. Bodea a ieșit hazardat la o minge urmărită de unul dintre atacanții hunedoreni. Arbitrul a dictat penalty pentru Corvinul, Curtean fructificând lovitura de pedeapsă cu puțin noroc, șutul acestuia nimerind întâi transversala porții.

Oaspeții au continuat să pună presiune pe poarta Gloriei, dar Bodea a parat consecutiv două șuturi pe poartă ale oaspeților. Aproape toate mingile par a se lipi de oaspeți, care, chiar și picați la pământ, reușesc să paseze între ei; o astfel de pasă găsindu-l liber în careu pe Lupu, care marchează la colțul stâng din interiorul careului cu un șut pe jos bine plasat. Prima repriză scade ușor în intensitate spre final, însă tot hunedorenii sunt aceia care-și trec în dreptul lor câteva faze de joc mai puțin notabile.

Startul reprizei secunde a fost ceva mai anost, cu posesia preponderent de partea Gloriei, dar fără nicio fază de poartă periculoasă. Primul semn de viață al bistrițenilor a venit abia în minutul 77, când Yamego a pătruns pe flancul drept în careul hunedorenilor, dar, dintr-un unghi dificil, a trimis balonul în portarul advers, care a respins mingea în corner.

În minutul 81, Curtuius a reușit o reluare prea puțin periculoasă cu capul la o centrare venită de pe dreapta. În minutul 87, Gloria a reușit să reducă din diferență prin Manolache, care a transformat un penalty acordat de arbitru pentru un henț al oaspeților în careu. În prelungiri, Coman a ratat o șansă mare de a mări diferența pentru Corvinul, șutul său din careu trecând puțin pe lângă spațiul porții.

Prima dispută de baraj s-a terminat așadar în favoarea hunedorenilor. Golul lui Manolache din ultimele minute însă ține Gloria încă conectată la visul de a reveni acolo unde timp de aproape jumătate de secol și-a dus veacul: în ligile superioare ale fotbalului profesionist din țară. Returul barajului urmează a se disputa sâmbătă pe Stadionul Michael Klein din Hunedoara.

În meciul care decide soarta celei de-a doua finaliste a barajului final de promovare, FC Bihor a remizat 1-1 pe terenul celor de la Unirea Ungheni.

Gloria: Bodea, Georgescu, Gugu, Fridrich, Țica, Manolache, Adam, Rus, Stoica, Davordzie, Gondiu

Tiberiu Titieni

 | 856 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

3 Comments

  1. Dupa jocurile echipelor din campionat era clar căci Corvinul era net favorita. Totusi pt miza acestui meci ,in fata atator oameni prezenti nu era nevoie de nici o tactica de joc . Era nevoie de jucatori care sa „mănânce” pamntul,sa fie prezenti trup si suflet. Nu faptul căci gloria a pierdut ci modul cum au tratat jocul. Iar de antrenor zic , ce frumos de era un Halagian,Constantin Cârstea,un Hizo, acestia de strigau de pe margine le tremurau echipamentul pe jucatori. Azi jucatorii striga si antrenorul tremura.

    Post a Reply
  2. Din nefericire, Corvinul cu o clasă peste Gloria !

    Post a Reply
  3. Important este ca au jucat “bistriteni”. Jucati cu, copii din judetul nostru nu cu toate rebuturile din alte judete!!!

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *