Ioan Palko e ultimul antrenor care a reușit să ducă o echipă bistrițeană de handbal în Liga Națională. Se întâmpla în 2006, echipa se numea HCM- CSM Bistrița și a promovat după 18 victorii din 18 meciuri în liga secundă. Ioan Palko a avut la dispoziție un lot din care făcea parte Costică Buceschi, cel care avea să ducă Baia Mare în Liga Campionilor din postura de antrenor, dar și pe Răzvan Berbecaru, actualul director sportiv al fetelor de la CSM. Echipa bistrițeană nu a avut însă forța de a se menține în prima ligă și a retrogradat după primul an, tot cu Ioan Palko antrenor.
Sâmbătă, Palko a urmărit din tribunele bistrițene meciul fetelor cu Deva, însă nu din postura de susținător al echipei noastre ci din cea a ospeților, la care fiul său este antrenor.
”Am trăit meciul pentru fiul meu. E antrenor la Deva dar a ajuns târziu acolo și nu a avut timp să-și închege o echipă. A fost un meci bun între două echipe cu pretenții la promovare. Diferența a făcut-o Geta, pivotul, și portarul de la Bistrița. Plus Chirilă care e o jucătoare cu experiență”, a declarat tehnicianul băimărean după meci.
În ce privește șansele Bistriței de a ajunge în Liga Națională, Palko a declarat: ”Promovare poate să fie, deși dacă Deva se întărește în iarnă cu două trei jucătoare o să fie foarte greu meciul retur. Ar putea promova amândouă, însă le va fi foarte greu să se mențină acolo”, a mai spus Palko.
Întrebat dacă se poate face o comparație între situația din 2006 și cea de acum, Ioan Palko a răspuns: ”Nu știu ce să zic, fiindcă eu am avut atunci o echipă foarte bună”
Ultimele comentarii