Un milion de lei este suma totală care s-a alocat anul acesta pentru proiecte nerambursabile, de la bugetul local. Pentru cine nu știe, este vorba despre proiectele pentru ONG-uri, asociații culturale, sportive etc., care desfășoară diferite acțiuni în Bistrița, mai mult sau mai puțin cunoscute. Cu excepția unora, consacrate și care au impact cât de cât în rândul populației, proiectele nerambursabile sunt un fel de "frecții", bani ceruți de milogi care trebuie să trăiască și ei din ceva. Probabil că niciun proiect derulat din aceste fonduri nu are impact asupra să zicem, a 1000 de locuitori ai orașului Bistrița. Dar banii se dau, an de an, 1 milion de lei noi, adică jumătatea din suma pe care o primește Gloria.
Cu excepția deconturilor care trebuie făcute la Primărie și de a căror veridicitate nu poți fi întotdeauna sigur, municipalitatea nu prea are control asupra banilor cheltuiți. Adică nu poți evalua un concert la care participă 100 de oameni, cam cât forțele de ordine de la un meci tare al Gloriei și nu poți evalua nici calitatea artistică. Evenimentele se desfășoară fără tabelă, fără scor, fără clasamente iar satisfacția sufletească a celor care participă e greu de măsurat. Cu chiu, cu vai, beneficiarii fondurilor au fost obligați să organizeze o conferință de presă în care să explice proiectele. Și nu interesează pe nimeni cum sunt manageriate, care e prețul real al artiștilor, cât costă pliantele împărțite pe stradă de ONG-uri. Putem spune, fără să greșim prea mult, că e o risipă de bani cu beneficii mult prea puține pentru populație.
Prin comparație, Gloria Bistrița aduna în medie, 3000-4000 de suporteri pe meci în Liga I, la care se adaugă cei peste 200 de fotbaliști, juniori, antrenori și angajați. Asta fără să mai punem la socoteală faptul că numele Bistriței se aude în toată țara, cel puțin o dată pe săptămână, la televiziunile și în ziarele naționale. Fie că le place unora sa nu, Gloria este unul dintre lucrurile reale, care se văd, într-un domeniu destul de sărac al Bistriței, domeniul entertainmentului. Și nu avem nimic altceva care să adune constant atâta lume la un loc, pentru un spectacol.
Curentul pornit împotriva Gloriei, cu părerile "specialiste" despre managementul echipei, despre Pădureanu, despre cum ar trebui gestionați banii, nu e sănătos pentru nimeni. Să fii contra doar de dragul de a fi și tu cumva, e toxic și dacă plătești taxe la stat nu înseamnă neapărat că ești priceput să administrezi banii orașului. Probabil dacă ar fi cu câțiva ani mai tânăr și ar avea timp să stea pe net, Jean Pădureanu ar trebuie să le transmită forumiștilor faptul că, să administrezi pe bune un club de fotbal nu e ca la Fifa Manager, unde poți să merge înapoi, la ultima salvare, de fiecare dată când greșești ceva.
Augustin Danci
Ultimele comentarii