Ce adversar poate întâlni Voința Cetate la baraj și care ar fi mai accesibil!

Voința Cetate a obținut dreptul de a-și încerca șansele la barajul pentru Liga a treia, pentru a doua oară în istoria acestei grupări. Prima dată a pierdut cu Rarăul Câmpulung, în 2007 (0-1), acum va încerca din nou să ajungă în eșalonul 3.

Dacă până acum exista un singur meci de baraj, programat pe teren neutru, din acest an FRF a hotărât să se joace tur-retur, pe terenul fiecărei combatante. Astfel, partidele se vor disputa în 20 și 27 iunie iar tragerea la sorți a meciurilor de baraj se va face la mijlocul acestei săptămâni.  

Dar să vedem cu cine ar putea pica Voința Cetate, luând în calcul probabilitatea ca adversara ei să vină din județele apropiate, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată.

 

CLUJ: În liga a 4-a clujeană a fost bătaie mare între Potaissa Turda, AS Mintiul Gherlii și U Cluj 2. În etapa de duminică, Turda a învins cu 5-2 pe Someșul Apahida și a reușit să termine campionatul pe primul loc. Potaissa Turda este formată exclusiv din jucători turdeni, o parte dintre ei având experiența Ligii 3 de fotbal.

SÄ‚LAJ: Luceafărul Bălan e campioana județului cu 4 etape înainte de final. Localitatea Bălan din Sălaj nu trebuie confundată cu orașul Bălan din Harghita, cel care avea cunoscuta echipă de fotbal Minerul Bălan. Campioana ligii a 4-a din Sălaj reprezintă o comună ambițioasă cu 3700 de locuitori.

MARAMUREȘ: ACS Fotbal Comuna Recea este noua campioană a județului Maramureș, după ce a dispus în finală de cîștigătoarea seriei Nord, CS Bradul Vișeu de Sus. Partida, disputată pe stadionul “Viorel Mateianu”, la care au asistat aproximativ 500 de spectatori, s-a decis după prelungiri, după timpul regulamentar scorul fiind de 1-1. Eroul celor de la Recea este Bogdan Dologa, care a început jocul ca rezervă, acesta intrînd pe parcurs și marcînd golurile care au consființit o victorie a grupării antrenate de Marian Sabadâș.

MUREȘ: Viitorul Ungheni a reușit să se califice la baraj în ultima etapă, disputată duminică. Se bătea cu ASA Tg. Mureș 2, dar aceasta a pierdut cu 1-0 la Gaz Metan Tg. Mureș, în timp ce Viitorul Ungheni a bătut cu 3-1 la UT Târnăveni

SUCEAVA: Mai sunt două etape de disputat,  dar Bucovina Pojorâta  are 7 puncte în fața Progresului Frătăuții Vechi, care s–a împiedicat duminică, 2-1 la Recolta Fântânele. La prima vedere s-ar putea spune că Pojorâta n-ar fi interesată să susțină două echipe de fotbal, după promovarea în B a primei echipe. Însă, tot mai multe zvonuri spun că echipa din Liga a doua va fi mutată la Vatra Dornei și că această formație care a câștigat liga a 4-a va fi în continuare echipa comunei.

ALBA: Performanța Ighiu a devenit pentru a 3-a oară în ultimii 6 ani, campioana județului Alba la fotbal. În acest an trupa lui Adorian Himcinschi a făcut un campionat excelent, reușind să reducă diferența de 8 puncte dintre ea și Mureșul Vințu de Jos. Performanța Ighiu a ratat în 2010 și 2011 șansa pătrunderii în eșalonul superior, dar județul Alba a câștigat ultimele 3 meciuri de baraj: Industria Galda de Jos (2014, la Deva), Metalurgistul Cugir (2013, la Oradea) și Europa Alba Iulia (2012, la Oradea).

Concluzii: Astfel, e destul de greu de stabilit o ordine a echipelor accesibile pentru Voința Cetate în cele două meciuri de baraj. Toate echipele enumerate par să-și dorească promovarea și toate sunt susținute de administrația locală. De evitat ar fi Potaissa Turda și Viitorul Ungheni, prima fiind reprezentanta unui județ puternic în ligile inferioare, iar cea de a doua cu tradiție în Liga a treia și cu performanța de a fi depășit în clasament ASA Târgu Mureș 2.

Însă nici Recea sau Pojorâta nu sunt de subapreciat, prima venind dintr-un fotbal maramureșean cu două serii în Liga a 4-a, iar cea de-a doua având la îndemână exemplul și jucătorii primei echipe, care au reușit o promovare istorică în B. Poate doar echipele din Bălan și Ighiu să fie mai accesibile, comunele pe care le reprezintă fiind la nivelul comunei Cetate.

Adrian Linca

 | 653 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *