Marius Mușină a devenit peste noapte un mic star în localitatea franceză Granville, un orășel cu 12.000 de locuitori, un port în apropierea Canalului Mânecii. A fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei locale în ultimele meciuri din Cupa Franței, istorice pentru fotbalul din zonă. US Granville, formație de Liga a 5-a, s-a calificat în sferturile de finală după ce a scos din competiție două echipe din Liga a doua.
În această seară, Mușină și ai lui își vor cunoaște următoarea adversară, probabil cea mai iubită echipă din Franța Olympique Marseille. Aceasta joacă de la ora 22.00 cu Trelissac, o formație din Liga a 4-a, cu mici șanse în fața primei divizionare.
”Suntem felicitați de toată lumea de aici, telefonul îmi sună non-stop. După meci, am fost la o mică petrecere și am băut două pahare de șampanie. Apoi am condus un kilometru până acasă și m-a oprit un polițist. A vrut să-mi ia carnetul, dar m-a recunoscut, m-a felicitat și mi-a dat doar amendă. Așa ceva nu se prea întâmplă în Franța”, povestește fotbalistul bistrițean, care are un singur regret. Că nu are vreo 15 ani mai puțin. Ar fi avut acum o mare șansă să prindă o echipă mai mare și să reușească mai multe în fotbal.”Păcat, mare păcat! Am ajuns pe prima pagină în L Equipe, se interesează toată lumea de noi. Ieri m-a sunat un angajat al Federației Române de Fotbal, care monitorizează toți jucătorii străini. Ce folos? Cariera mea e pe final.”, spune Marius.
Marius Mușină a ajuns în 2007 în Franța, chemat de un prieten, Ovidiu Tiniș, cu care a jucat fotbal la juniori. Evoulua pe-atunci la Someș Gaz Beclean, în Liga a treia, dar echipa nu mai avea resurse financiare și fotbaliștii nu câștigau mai nimic. La Granville a prins repede echipa și a fost angajat la firma unuia dintre sponsori. ”E ofirmă de construcții cu peste 250 de angajați. Patronul e ca și fratele meu. Eu întretin parcul de construcții și fac legătura între sefii de echipă pentru a asigura toate transporturile ! Nu e o muncă foarte grea, m-am obișnuit. Doar eu și încă doi jucători muncim în paralel cu fotbalul, ceilalți trăiesc doar din sport. Dar eu vreau să le fac pe amândouă, fiindcă n-o să joc o veșnicie!”, zice bistrițeanul, care câștigă în jur de 2000 de euro pe lună, plus primele de la fotbal, care se învârt în jurul sumei de 1000 de euro. De pildă, pentru calificarea în această fază a Cupei va primi în jur de 3500 de euro, iar dacă va ajunge în finală s-ar putea alege cu 20.000 de euro.
Și în plan personal, Marius Mușină e un om realizat. S-a căsătorit cu o franțuzoaică din Granville și împreună au o fetiță de 3 ani. Și-au luat o casă pe care au dat aproape 200.000 de euro iar anul trecut au fost în vacanță la New York. Soția lui e asistentă la un cabinet stomatologic și nu par oameni care să aibă grija zilei de mâine. El a primit cetățenia franceză și nu se mai gândește să se mai întoarcă vreodată acasă, deși i se face dor destul de des de familia și prietenii din Bistrița.
Adrian Linca
Ultimele comentarii