Cârstea: ”Ultimul cuvânt? Și eu și Tăbîrcă!”

– Constantin Cârstea, uns director tehnic la Gloria, spune că își dorește să colaboreze atât de bine cu Sandu Tăbîrcă – antrenorul principal, încât să nu se simtă cine va avea ultimul cuvânt”

Domnule Cârstea, ați plecat de la Gloria în vara anului 2005, după un 0-5 cu Sportul Studențesc și un loc 13, printre cele mai slabe ocupate de echipa bistrițeană în prima ligă. V-ați simțit scos pe ușa din dos după atâția ani la Bistrița?

Orice plecare de la o echipă e neplăcută. Mai ales după acel 0-5 se poate spune și așa, că am plecat pe ușa din dos. Însă lucrurile erau de mult stabilite ca eu să plec. Așa a fost să fie.

Ce-ați făcut în ultimii 4 ani. Ați tras cu ochiul spre Gloria?

Am fost la FC Argeș, la Dacia Pitești, apoi la Mioveni și în ultimul an la Gloria Buzău. De ce să nu recunosc, nu-mi era indiferent ce se petrecea la Gloria. Urmăream informații despre Bistrița, în presa scrisă, la televiziune. Știam cam ce se întâmplă pe aici.

În 2005, Gloria avea o imagine destul de proastă. Unul dintre motivele înlocuirii dumneavoastră a fost legat de schimbarea imaginii. Credeți că s-a reușit acest lucru în acești ani?

Din moment ce eram în interiorul clubului, era normal să fiu și eu în aceeași oală. Înțeleg ce vrei să spui și lucrurile au stat cam așa cum spui tu. E adevărat că s-au făcut multe în acești ani. Mai ales în ce privește infrastructura. Restul, în ce privește rezultatele, rămâne să apreciați voi, presa. Mai ales că au fost și bani, nu ca pe vremea mea. Dar asta nu-i problema mea.

La plecare ați fost atacat dur de vicepreședintele Schorsch, care a spus că sunteți un antrenor care nu mai țineți pasul cu vremurile. Nu i-ați dat nici o replică atunci. Ce i-ați răspunde acum?

Nu mai contează asta. Acum, trebuie să ne dăm mâna toți, să vedem ce avem în grădină și să scoatem tot ce putem din această echipă. Să avem niște rezultate, poate chiar mai bune ca până acum.

Cum apreciați jocul echipei bistrițene în perioada lui Sabău? A fost diferită Gloria lui Sabău față de cea a lui Cârstea?

Vă las pe voi să faceți aprecierile astea. Eu am văzut Gloria pe viu doar de câteva ori în acești ani. Iar ultima partidă, cea de la Buzău, nu e relevantă. Jucătorii erau deja în vacanță.

Ați fost instalat director tehnic și Sandu Tăbîrcă antrenor principal. Concret, cine va fi șeful pe banca tehnică?

Din discuțiile pe care le-am avut până acum cu președintele Pădureanu, am înțeles că tot staff-ul, adică eu, Tăbîrcă, Coroian și Negrean, trebuie să facem împreună tot ce putem ca să meargă lucrurile bine.

Totuși, cine va avea ultimul cuvânt?

Se pare că și eu și Tăbîrcă vom avea ultimul cuvânt. Am spus când am avut prima discuție cu președintele că eu nu cunosc lotul, iar Tăbîrcă îl cunoaște foarte bine. Cu timpul vom vedea ce se va întâmpla. Deocamdată, sper să colaborăm atât de bine încât să nu se simtă care dintre noi va hotărî.

Ați avut tot timpul încredere maximă în președintele Pădureanu pe care l-ați considerat de mare caracter. Unii spun că între timp s-a mai schimbat. Ce părere aveți?

Domnule, eu am rămas cu impresiile vechi. Nu cred că un om cu care am colaborat excelent atâta vreme s-a schimbat peste noapte. Rămâne să vedem.

10 întrebări de ”departajare”

1. Ce sistem alegeți, 4-4-2 sau 5-3-2?
– 4-4-2

2. Un vârf redutabil sau un fundaș de top?
– Un vârf

3. Mutu sau Chivu?
– Mutu, că l-am avut la Pitești

4. Negrean sau Coroian?
– Amândoi

5. Sabău sau Dan Petrescu?
– Deocamdată Dan Petrescu

6. Primele 5 locuri sau finala cupei?
– Primele 5

7. Contracte consistente sau prime de joc mari?
– Primele mari stimulează mai bine jucătorul

8. Câmpeanu sau Tătărușanu?
– Câmpeanu

9. Cantonamente la munte sau stagii de pregătire în Turcia?
– La munte întotdeauna

10. Meci strategic sau blat?
– Trebuie să scoateți din vocabular aceste cuvinte

 | 256 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On