Au început „jocurile” Ligii I ! Odată cu ele și prin ele, „dialoguri la distanță” purtate prin media acuză arbitrii, conducătorii și alți actori ai scenei fotbalistice de manevre pe bani și relații.
Cei cu pasiunea firească de perfecțiune în sport, de întrecere cu
scopul de a fi mai buni în comparație cu ei înșiși sau cu semenii, apreciază valori precum cinstea, onoarea, demnitatea. Sunt valori la care tot mai mulți antrenori și manageri revin și pun accentul în educație. Chiar și jurnalistul care răspândește suspiciuni „cu pretenția că le știe pe toate (I. Cristoiu – n.n.)” pășește spre respectul obiectiv. Banii sunt necesari pentru susținerea materială a existenței și a infrastructurii de pregătire sportivă. Dar pentru escaladarea performan-țelor nu este o condiție suficientă. Fără resorturi de ordin psihic, fără comandamente interioare ardente, fără dorința de afirmare, pașii către „citius, altius, fortius” nu se vor naște.
Drumul performanței nu se realizează de unul singur. El este rea-lizabil în companie, la care participă, într-un efort colectiv, pe aceeași direcție, toți componenții colectivității reprezentate. Ceea ce impune permanent respectul față de coechipieri, camarazi de competiție, spectatori, sponsori, înaintași, s.a.
Stipendia nemeritată la care se face apel uneori în evoluția sau cunoașterea fenomenului sportiv contorsionează idealul de performanță, de fair-play, de adevăr, încarcă conștiința celor implicați cu vinovății și suspiciuni ce-și vor pune amprenta pe activitatea ulterioară. Sau pur și simplu generează turbulențe spre a hrăni orgoliul și existența unora.
Cel ce primește sau care oferă „ochiul dracului” nemeritat se impregnează de umilință, nu mai are trăirea curată, de suflet, nu mai are resurse suficiente spre a relua adevărata luptă sportivă. Cu excepția u-nor indivizi făcuți pe nimicnicie, slo-boziți din neant în lumea sportului, neinstruiți (needucați) și puși pe căpătuială. Pentru ei nu exista morală și respect, ci numai interese unsu-roase. Ca apoi să arate cu degetul în direcții false, inventând „circării”.
Pe de altă parte victoria nu trebuie trăită prin umilirea adversarului. El este în dreptul deplinului res-pect. Și adversarul ce a pierdut în luptă dreaptă merită a-l urca pe pie-destalul învingătorului. Este un gest mai presus de situație.
Asa că în sport banii pot susține un triumf sănătos sau boala umilinței. Dar nu cea de bună credință.
O igienă tranșează și concluzia: fără bani, sport de anvergură nu poate exista! Fără oameni pricepuți și de bună intenție, nici atât !
Ultimele comentarii