Povestea emoționantă a lui Ioan Baciu o știu mulți. Sportul bistrițean a scris recent cum fostul fotbalist a trecut prin momente foarte grele, cum s-a luptat cu o boală cruntă și a învins-o. Cum a fost ajutat de Ioan Horoba, Lucian Sănmărtean și mai apoi de Sandu Borș și Constantin Sava să-și revină. A demonstrat că e cu adevărat un luptător, un om care, în urmă cu doi ani se afla între viață și moarte iar acum a ajuns să antreneze o echipă care a jucat împotriva lui Wesley și Sănmărtean. E o poveste incredibilă, care își zburlește părul pe mână și te asigură totodată că dacă speri și lupți, reușești să depășești cele mai grele momente.
O întâmplare din viața lui Baciu, una cu o însemnătate aparte, care a legat un grup de oameni între ei, nu a fost însă scrisă. Se întâmpla în 2010, când Voința Livezile era în Liga a III și era antrenată de Sava, Borș și Baciu. Nela Baciu era încă în cârje, în recuperare și era secundul lui Sandu Borș. Pe terenul de la Mecanica, un antrenament obișnuit, nimeni nu știa că ce se va întâmpla va rămâne în mintea și-n sufletul celor prezenți poate toată viața. Nela vede o minge și probabil îi tresare sufletul, nimeni de acolo nu știa cât își dorea să mai joace fotbal. Deși abia mergea, dragostea pentru sport, pentru fotbal, a mai câștigat o bătălie împotriva bolii, Baciu nu s-a putut abține, a luat mingea și a început să facă duble. Jucătorii s-au oprit ca hipnotizați și au început să aplaude. Au aplaudat instinctiv un învingător.
Mai nou, lumea vede fotbalul greșit, dintr-o perspectivă umbrită, de după colț. Lumea îi vede pe fotbaliști fițoși, cu mulți bani, cu femei frumoase, vede doar partea comercială, fardul acestui sport. Esența sporturilor de echipă, a fotbalului în cazul ăsta, e cu totul alta. De ce să-ți dai copilul la fotbal? Nu pentru că va ajunge neapărat ca Hagi, nu pentru că va avea femeile și banii lui Mutu, nu toți pot ajunge așa. Sunt alte motive să-ți dai copilul la fotbal, chiar dacă vrei să devină doctor, inginer sau arhitect. Fotbalul e mai mult decât 22 de oameni care fug după o minge.
Antrenamentele, colectivul, presiunea meciurilor îți oferă adevărate lecții de viață, te maturizează real, nu fictiv, ca jocurile pe calculator. Apoi, mai e ceva, foarte important. Competiția cu alții, spiritul de echipă, ambiția de a fi cel mai bun prin mijloace corecte, sunt valori care se pot cultiva prin fotbal și care îți folosesc mai târziu, în carieră. Nu se învață ca la școală, scrise pe tablă, nu-ți spune nimeni să fii mai bun, să fii corect, să ai ambiție. Sunt valori care se sădesc acolo, în tine și care te ajută mai târziu. Da, cei care au făcut fotbal pot confirma că n-au rămas doar cu condiția fizică și cu lovitul corect al mingii.
Nela Baciu a învins boala și s-a întors la prima lui dragoste, fotbalul. Continuă să învingă echipe din postura de antrenor și a arătat că are reale valențe în noua profesie. O poveste cu un punct culminant apăsător, tragic chiar, dar cu un deznodământ senin, optimist. Da, medicamentele l-au vindecat dar fără acel ceva probabil nu ajungea din nou unde e acum. Și acel ceva a fost fotbalul, un drog care provoacă dependență dar face bine.
Augustin Danci
| 977 vizualizări
Ultimele comentarii