Brașov – Gloria 4-1: Manea și ai lui, cascadorii râsului!

Gloria Bistrița a mai bifat o înfrângere rușinoasă, 4-1 pe terenul echipei FC Brașov. Deși au evoluat mai bine de 30 de minute cu un om în plus, bistrițenii nu au reușit să înscrie nici măcar o dată. Golurile au fost marcate de Enceanu (11), (15), Buga (56) și Machado (78), respectiv Feher (83 p).
 
 
Așa cum ne-a obișnuit în acest retur, Gloria a luat gol încă din debutul partidei. Practic, brașovenii au rezolvat meciul în numai un sfert de oră. Enceanu deschide scorul după o pasă peste apărarea Gloriei și tot el face 2-0 cu un șut din careu, din mijlocul unei apărări care nu e nici de Liga a II-a. Bistrițenii încearcă ceva dar nu reușesc nimic. Șutul lui Radu, mult peste (20) și o minge scoasă de pe linia porții de Oltean (38) sunt singurele ocazii ale Gloriei, din prima repriză.
 
La reluare, Gloria joacă tot prost și golul de 3-0 vine în minutul 56, după o fază de cascadorii râsului: portarul Oghinciuc îi face un cadou lui Buga, care trimite în poartă. Brașovenii rămân în 10 după ce Oltean vede al doilea galben și echipa lui Nae Manea are șansa să spele rușinea pe final. Radu scoate un penalty dar tot el îl ratează, trăgând în bară (62). Golul vine, culmea, tot la poarta Bistriței, în minutul 79, când Machado reia cu capul după o centrare a lui Viveiros (4-0). Gloria avea să înscrie golul de onoare în minutul 83, când Feher a transformat un penalty acordat ușor (4-1).
 
Scor final, Brașov – Gloria 4-1 și Nae Manea mai bifează o înfrângere categorică. Cu o apărare de toată jena, fără Dolha și fără atacanți, echipa lui Nae Manea continuă pe drumul rușinii și mai scrie un episod de circ. Al câtelea e, nici nu mai contează.
 
 
FC Brașov: Marinescu – Vagner, Oltean, Machado, Ionescu – Madeira, Enceanu (Viveiros `57), Mateiu – Popa (R. Barbu `60), Buga, Dias (Dumbravă `76)
 
Gloria: Oghinciuc – Ionescu, Iordache, Berceanu, Stroe (Trestenicu `46) – Feher, Hlinca – Radu (Markisio Moraes `66), Cubilla (Hasnaș `80), Chițu – Curtuiuș 
 
 
 
Augustin Danci
 | 476 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *